Actualitate
PROIECT: Persoanele cu handicap angajate la stat vor beneficia de un spor de 15%
Persoanele încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat, plătite din fonduri publice vor beneficia de sporul de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, conform unui proiect trimis spre avizare și publicat pe pagina Consiliului Economic și Social.
În nota de fundamentare a proiectului se menționează că măsura face parte din “categoria măsurilor legislative specifice necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi în ceea ce privește exercitarea dreptului la muncă, obligație asumată odată cu ratificarea de către România, prin Legea nr. 221/2010, a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Potrivit Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, măsurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare”.
Proiectul prevede ca sporul de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, prevăzut în Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, să fie acordat tuturor persoanelor încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat pentru care tipul de handicap este: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Potrivit documentului, „categoriile de persoane cu handicap care beneficiază de sporul de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sunt persoanele încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat, pentru care tipul de handicap stabilit în anexa la Certificatul de încadrare în grad de handicap este: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare”.
Proiectul de act normativ trebuie avizat de Consiliul Economic și Social pentru a fi adoptat de Guvern.
sursa: legestart.ro, ces.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News