Actualitate
Proiect PNL, inițiat de deputatul Florin Roman: Dacă refuzi să muncești zilier, nu mai primești ajutor social
Deputatul PNL de Alba Florin Roman a inițiat și depus o nouă propunere legislativă. Acesta vrea să vină în sprijinul întreprinzătorilor prin asigurarea de forță de muncă, dar și a persoanelor care beneficiază de ajutor social, în sensul în care proiectul ar putea deschide oportunitatea de a câștiga venituri suplimentare lucrând ca zilieri.
„Consider că actualul cadru legislativ trebuie îmbunătățit în așa fel încât să creăm premisele creșterii nivelului de trai pentru toți cetățenii acestei țări, inclusiv pentru cei care sunt într-o situație delicată și beneficiază de ajutor social. Totodată, prin acest proiect venim și în sprijinul persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, dar și întreprinderilor individuale sau familiale care se confruntă în momentul de față cu dificultăți în asigurarea forței de muncă necesare.
Conform statisticilor de pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la nivelul lunii august 2018 aveam un număr de aproximativ 200.000 de beneficiari de ajutor social, cu un venit pe care îl considerăm insuficient pentru un trai decent.
Mecanismul prin care venim în sprijinul acestor persoane este unul simplu. Astfel, prin acest proiect instituim obligația pentru primari de a întocmi Registrul Zilierilor, dar și ca persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social să se înscrie în Registrul Zilierilor în termen de 10 zile de la data emiterii dispoziției de acordare a venitului minim garantat de către primar. Trebuie specificat, însă, faptul că beneficiarii care refuză înscrierea în Registrul Zilierilor sau participarea la activitățile prevăzute în acesta, pierd dreptul la ajutor social. În schimb, aceștia vor putea lucra ca zilieri, în toate domeniile stipulate în Legea 52/2011, dar nu vor mai fi obligați să presteze muncă în folosul comunității.
Considerăm că modificările sunt necesare, deoarece acestea lărgesc sfera de activități în care beneficiarii de ajutor social pot activa ca zilieri, oferindu-li-se posibilitatea de a câștiga mai mulți bani lunar, dar și scăderea orelor lucrate din totalul orelor pe care beneficiarul trebuie să le presteze în interes local”, a transmis deputatul PNL de Alba, Florin Roman.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News