Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Proiect PSD: Detenție la domiciliu sau doar în weekend pentru corupții condamnați

Publicat

Camera Deputatilor, Parlament

O serie de amendamente depuse de deputații PSD la mai multe proiecte legislative aflate în dezbatere parlamentară le-ar permite și persoanelor condamnate pentru corupție, cu pedepse până la 5 ani de închisoare, să execute pedepsele la domiciliu, în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat sau în regim mixt, cu echivalent în zile de muncă în folosul comunității, relatează HotNews.ro.

Amendamentele sunt semnate „grup PSD” și au fost depuse în condițiile în care Comisia Juridică a Camerei Deputaților discută mai multe proiecte de lege privind executarea pedepselor privative de libertate.

Unul dintre aceste proiecte a fost depus de PNL anul trecut și prevedea metode alternative de executare a pedepselor pentru cei care au primit condamnări mai mici de 4 ani de închisoare. Dacă aceste amendamente sunt aprobate, durata maximă a pedepsei ar crește la 5 ani de închisoare.

Autorii acestor amendamente au scos din proiectul de lege anumite excepții specificate în proiectul inițial.

Astfel, proiectul amendat prevede doar că măsurile alternative de executare a pedepsei nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru „săvârșirea de către condamnat a unei infracțiuni cu violență sau profițând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei”. Din proiectul inițial se elimină continuarea: „infracțiuni de serviciu, infracțiuni de corupție sau cele conexe infracțiunilor de corupție cât și persoanelor aflate în stare de recidivă”.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

sursa: hotnews.ro, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax