Connect with us
Advertisement

Actualitate

Reguli noi pentru racordarea la sistemul de gaze. Obligaţii şi penalităţi pentru distribuitori

gaz, aragaz

Publicat

ANRE pregăteşte modificări şi completări ale Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție și de sistem a gazelor naturale, aprobat în 2015. Acestea se referă la racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Proiectul de ordin vizează modificarea și completarea indicatorului general de performanță IP3 – racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin:

a) introducerea termenelor referitoare la soluționarea cererilor de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, indicator de performanță și compensațiile aferente

– termenele la care se face referire sunt în responsabilitatea distribuitorului, care are timp 5 zile lucrătoare să soluţioneze cererile de racordare, dacă nu este necesară realizarea extinderii și/sau redimensionării conductei de distribuție a gazelor naturale ori dacă extinderea și/sau redimensionarea conductei de distribuție a gazelor naturale este prevăzută în contractul de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale sau în planul de investiție al OSD aprobat de ANRE. Pentru restul situaţiilor, termenul este de 30 de zile

– pentru nerespectarea termenelor prevăzute, operatorul de distribuţie are obligația să plătească solicitantului următoarele compensații: o sumă fixă în valoare de 20 lei; suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi lucrătoare sau cu a 31- a zi, după caz, de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentatiei complete sau de la data completării acesteia, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere

b) introducerea unui indicator specific de performanță pentru obligația operatorului de distribuție a gazelor naturale de a realiza studiul tehnico-economic ce însoțește avizul tehnic de principiu, având în vedere prevederile art. 151 alin. (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012 (30 de zile de la data primirii cererii de racordare) și compensațiile aferente

– pentru nerespectarea termenului, OSD are obligația să plătească solicitantului următoarele compensații: o sumă fixă în valoare de 100 lei; suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 31-a zi, de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentatiei complete sau de la data completării acesteia, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

c) introducerea compensațiilor ce trebuie plătite pentru nerespectarea termenului de depunere a documentației tehnice pentru autorizația de construire aferentă racordului și/sau a stației de reglare măsurare/stației de reglare/stației de măsurare/postului de reglare măsurare/postului de reglare/postului de măsurare:

– pentru realizarea unui nou racord și/sau a unei/unui noi/nou stații de reglare măsurare/stații de reglare/stații de măsurare/post de reglare măsurare/post de reglare/post de măsurare sau pentru modificarea/reamplasarea unora existente, OSD are următoarele obligații:

— să depună documentația pentru autorizația de construire în maximum 45 de zile de la data încheierii contractului de racordare. Pentru nerespectarea termenului, OSD are obligația să plătească solicitantului următoarele compensații: o sumă fixă în valoare de 100 lei; suplimentar, 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 46-a zi, de la data încheierii contractului de racordare, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

— să pună în funcțiune racordul și/sau stația de reglare măsurare/stația de reglare/stația de măsurare/postul de reglare măsurare/postul de reglare/postul de măsurare, în maximum 60 zile de la data obținerii autorizației de construire, respectiv 120 zile de la data obținerii autorizației de construire obținute în lunile decembrie, ianuarie și februarie.

În caz contrar, va plăti o sumă fixă în valoare de 100 lei şi suplimentar, 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 61-a zi, respectiv 121-a zi, după caz, de la data obținerii autorizației de construire, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

De asemenea, potrivit proiectului, distribuitorul are obligația de a răspunde la sesizările/reclamațiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator SD, cu privire la proiectarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a racordului și/sau a stației de reglare măsurare/stației de reglare/stației de măsurare/postului de reglare măsurare/postului de reglare/postului de măsurare, în maximum 20 zile de la data înregistrării acestora. În caz contrar, va plăti sumă fixă în valoare de 10 lei şi suplimentar, 2 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 21- a zi de la data înregistrării sesizării/reclamației, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

Vezi integral: proiect ordin modificare standard performanta 2018

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement