Proiect UDMR: 15 martie, sărbătoare şi zi liberă pentru comunitatea maghiară. Iniţiativa, depusă la Parlament
Proiectul de lege a fost depus la Senat, in calitate de primă Cameră sesizată.
"Ziua de 15 martie este, pentru maghiarii din România, un simbol al drepturilor şi libertăţilor comunităţii. Tocmai din acest motiv ne dorim ca statul roman să recunoască prin lege această zi ca sărbătoare oficială a comunităţii maghiare din România", a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit proiectului de act normativ, semnat de senatorii şi deputaţii UDMR, angajatorii ar urma să acorde o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare, pentru participarea la manifestarile dedicate comemorării zilei de 15 martie.
De asemenea, iniţiatorii cer ca, în localităţile în care sunt persoane din comunitatea maghiară, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice să poată organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie, iar fondurile necesare organizării manifestărilor să poată fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi instituţiilor publice. Altă prevedere se referă la faptul că, în această zi, posturile publice de radio şi televiziune să transmită în cadrul unor emisiuni speciale, evenimentele comemorative.
Preşedintele UDMR a subliniat că, în anul 2017, sărbătoarea revoluţiei paşoptiste reprezintă pentru maghiarii din România un moment important în lupta pentru drepturile şi libertăţile comunităţii.
sursa: hotnews.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)