Actualitate
Proiecte finanţate cu maximum 5 milioane de euro pentru formarea profesională a medicilor şi asistenţilor medicali din spitalele de stat
Ministerul Fondurilor Europene anunţă deschiderea unei cereri de proiecte în vederea acordării de finanțări în domeniul medical. Este vorba proiecte finanţate cu maximum 5 milioane euro, echivalent în lei, fiecare, ce vor fi implementate în cel puţin două regiuni de dezvoltare, pentru formarea profesională continuă a medicilor şi asistenţilor medicali.
Cererea de proiecte a fost lansată prin Autoritatea de Management POS DRU, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, iar documentele au fost publicate vineri, 23 mai, în Monitorul Oficial.
Proiectele potenţialilor beneficiari vor putea fi încărcate în sistemul informatic Action Web începând cu data de 6 iunie 2014, ora 10.00, până la data de 11 iunie 2014, ora 16.00.
“Fondurile europene alocate României prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane trebuie îndreptate către domeniile prioritare, care pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea vieţii românilor. Unul dintre aceste domenii este cel al sănătăţii. Pentru că pe zi ce trece tot mai mulţi medici aleg să plece din ţară, Ministerul Fondurilor Europene va direcţiona aproximativ 40 de milioane de euro spre proiecte strategice care vor urmări sprijinirea formării profesionale continue a medicilor şi asistenților medicali”, declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, grupul ţintă eligibil cuprinde personalul medical din unităţi publice sanitare cu paturi.
Grupul ţintă eligibil pentru fiecare proiect va fi format din minimum 625 de medici şi cel puţin 1.250 de asistenţi medicali, conform Ghidului publicat.
Valoarea totală eligibilă a proiectelor aprobate va fi de minimum 500.000 euro şi de maximum 5.000.000 euro (echivalentul în lei).
Alte condiţii de eligibilitate sunt ca proiectele să fie implementate în cel puțin două regiuni de dezvoltare ale României, iar perioada de implementare să fie de cel puțin şase luni şi de cel mult 12 luni.
Documente:
Conditii specifice depunere proiecte Competenţe pentru competitivitate în domeniul medical
Conditii generale_ghidul solicitantului
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News