Eveniment
Proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc, cu președinte propriu și limba oficială maghiară, ADOPTAT tacit de Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede acordarea autonomiei pentru Ținutul Secuiesc. Acesta a fost înaintat către Senat, care este for decizional.
Conform site-ului Camerei Deputaților, proiectul a fost elaborat de deputații UDMR Biro Zsolt Isvan și Kulcsar – Terza Jozsef – Gyorgy și a fost depus la prima cameră în 23 decembrie. Expunerea de motive care a stat la baza inițiativei legislative a celor doi parlamentari maghiari poate fi citită:
Data la care s-a împlinit termenul constituțional pentru dezbatere și vot a fost 25 martie 2020, iar consultarea publică ar fi putut avea loc până la 7 februarie.
Proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ, dar și de la Consiliul Economic și Social și un punct de vedere negativ de la Guvern. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat în 23 aprilie, ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile în care putea fi supus la vot.
Documentul integral poate fi consultat AICI.
Proiectul adoptat tacit prevede și un președinte propriu pentru Ținutul Secuiesc, ales pentru maxim două mandate.
Conform proiectului adoptat de Camera Deputaților, Ținutul Secuiesc este delimitat astfel: ”Teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş (Marosszék) care aparţine judeţului Mureş. Scaunele sunt teritorii tradiţionale secuieşti:
a) Scaunul Kézdi (Kézdiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Secuiesc (Kézdivásárhely),
b) Scaunul Orbai (Orbaiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Covasna (Kovâszna)
c) Scaunul Sepsi (Sepsiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyörgy)
d) Scaunul Ciuc (Csíkszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Odorheiu Secuiesc (Székelyudvarhely)
f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
g) Scaunul Mureş (Marosszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Mureş (Marosvásárhely)
h) Scaunul Micloşoara-Brăduţ (Miklósvár-Bardoc) (Miklósvár-Bardocszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Baraolt (Barót)”.
Sursă: G4Media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Rusinea
miercuri, 29.04.2020 at 08:14
Cam prea multe nazuri! Pot pleca unde vor, cind vor !