Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proiectul de actualizare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Alba a intrat în etapa de avizare. Precizările CJ Alba

Publicat

Consiliul Judeţean Alba se află în proces de actualizare a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ), unul dintre documentele strategice care stau la baza investițiilor derulate în aria administrativă a judeţului Alba. Noul PATJ va fi pus în acord cu politicile şi programele de dezvoltare recent elaborate la nivelul judeţului Alba, va evidenţia noile probleme şi disfuncţionalităţi survenite din teritoriu și va propune măsuri pentru diminuarea sau înlăturarea efectelor negative ale acestora.

Joi, 3 octombrie, La sediul CJ Alba s-a desfășurat joi, 3 octombrie, o întâlnire cu reprezentanții grupurilor de lucru cu rol consultativ din cadrul aparatului propriu, inițiată de către managerul de proiect – Amalia Mihaela Mărginean, arhitectul șef al județului Alba, la care s-a discutat stadiul actual al proiectului „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”. La această întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și vicepreședinții Marius Nicolae Hațegan și Dumitru Fulea.

Necesitatea actualizării Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţului Alba s-a conturat ca urmare a noilor cerinţe legislative şi a elementelor amenajării teritoriului apărute după integrarea României în structurile europene. Potrivit legii, documentaţia PATJ se actualizează la un interval de 10 ani.

Este vorba despre o documentaţie cu caracter director, care are ca scop transpunerea spaţială a programului de dezvoltare economică şi socială, culturală şi instituţională a judeţului Alba.

Vezi – etapele finalizate în proiectul de actualizare a Planului de amenajare a teritoriului judetean Alba.

Prevederile noului PATJ Alba, vor deveni, după aprobarea acestuia, obligatorii pentru documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism de rang inferior (PUG, PUZ, PUD).

PATJ-ul asigură elementele definitorii pentru propunerile de dezvoltare spaţială a unităţilor administrativ-teritoriale situate în limitele judeţului. De asemenea, este un cadru global şi unitar privind posibilităţile de dezvoltare a teritoriului judeţean, în context regional şi naţional.

Procesul de actualizare a documentaţiei PATJ Alba se desfăşoară prin parcurgerea mai multor etape, corespunzătoare celor 4 părţi ale PATJ, aşa cum acesta este structurat conform art.8, alin.1) şi 2) din Ordinul MDRAP nr.233/2016 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a Legii nr.350/2001 și anume:

  • Etapa 1 – Studii de fundamentare  – Pregătirea procesului de realizare a documentației PATJ: activități preliminare, respectiv activități de organizare/management a procesului, documentare, consultări necesare obținerii informațiilor de la instituțiile locale și regionale, etc. şi elaborarea studiilor de fundamentare;
  • Etapa 2 – Elaborarea următoarelor documente, componente ale Părții 1 a PATJ Alba – Analiza situaţiei existente, identificarea elementelor care condiționează dezvoltarea cu evidențierea problemelor, disfuncționalităţilor, a tendințelor şi identificarea zonelor cu potențial natural sau cultural. Elaborarea părții a 2-a a PATJ – Diagnostic prospectiv şi general.
  • Etapa 3 – Elaborarea draftului documentului „Actualizare Plan de amenajare a Teritoriului Judetean Alba” (Partea 3-a si a 4-a PATJ);
  • Etapa 4 – Întocmirea documentațiilor specifice fiecărui avizator, avizarea şi predarea tuturor avizelor şi acordurilor necesare în vederea aprobării PATJ Alba, actualizat;
  • Etapa 5 – Elaborarea propunerii finale a documentului PATJ Alba, actualizat, care include toate observațiile avizatorilor și care se supune procedurii de transparentă decizională şi ulterior va fi supus aprobării Consiliului Judeţean Alba;
  • Etapa 6  – Aprobarea documentației „Actualizare în format GIS a Planului de amenajare a teritoriului Alba”.

Actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, incluzând toate documentele solicitate în caietul de sarcini şi contract, este elaborată în perioada 12 octombrie 2022 – 12 mai 2025.

Potrivit reprezentanților CJ Alba, în momentul de față se desfășoară Etapa 4 – Întocmirea documentațiilor specifice fiecărui avizator, avizarea şi predarea tuturor avizelor şi acordurilor necesare în vederea aprobării PATJ Alba.

Documentația a fost transmisă către 47 de avizatori.

Ultimul aviz va fi emis de către Ministerul Dezvoltătii, Lucrărilor Publice și Administrației, după primirea tuturor celorlalte avize.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement