Actualitate
Proiectul de lege ce acordă imunitate suplimentară avocaţilor, pe ordinea de zi la Camera Deputaţilor. Când va avea votul final
Proiectul de lege ce acordă imunitate suplimentară avocaţilor a ajuns în debateri la Camera Deputaţilor. Votul final ar urma să fie dat marţi.
Potrivit proiectului, procurorii nu mai pot ridica documente legate de dosarele la care lucrează avocaţii şi nici corespondenţa dintre ei. Ministerul Justiției a avizat negativ inițiativa.
Legea privind superimunitatea avocaților are toate șansele să treacă în Camera Deputaților, care este for decizional și să devină un proiect legislativ. Este vorba despre o prevedere care interzice procurorilor să ia orice corespondență pe care avocatul o are cu clientul său, asta înseamnă că nu pot fi ascultate nici telefoane, nu pot fi preluate documente din telefonul sau biroul avocatului.
Se instituie astfel o superimunitate pentru o categorie de profesii liberale, conform ministrului Justiției, Raluca Prună, care a avizat negativ acest proiect de lege.
Proiectul s-a întors în comisii, însă cu doar două abțineri a trecut exact în forma criticată de ministerul Justiției, astfel că ea va deveni foarte curând lege.
surse: realitatea.net, hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News