Connect with us
Advertisement

Actualitate

UPDATE | Proiectul Legii Amnistierii: LISTA infracţiunilor ce pot fi graţiate. Vot final în Camera Deputaţilor

deputati

Publicat

Camera Deputaţilor va da votul final asupra proiectului legii amnistierii, ce prevede infracţiunile pentru care se poate înlătura răspunderea penală. Potrivit acestuia, amnistirea nu se aplică la infracţiuni precum luare şi dare de mită, deturnare de fonduri, omor, vătămare corporală gravă, tortură, evadare, proxenetism, iar graţierea unor pedepse de până la 6 ani nu se aplică şi minorilor internaţi în centre de reeducare.

UPDATE: Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de marţi. Votarea acesteia a fost amânată.

Proiectul în forma adoptată de Comisia juridică prevede că se amnistiază infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 7 ani inclusiv sau amendă.

„Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie penală, autor, coautor, instigator, complice şi participaţie improprie. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. În cazurile prevăzute la alin.(3) amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie. Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate”, se arată în proiect.

Conform acestuia, infracţiunile care se încadrează în condiţiile prevăzute anterior se amnistiază şi în situaţia în care limita de pedeapsă a fost depăşită prin aplicarea dispoziţiilor unei legi speciale sau prin aplicarea unei forme agravante prevăzută de Codul penal sau de o lege specială.

Sunt exceptate de la aplicarea acestor prevederi următoarele infracţiuni:

A) Infracţiunile prevăzute în Codul penal:

1. pruncuciderea, prevăzută de art. 177;

2. determinarea sau înlesnirea sinuciderii, prevăzută de art.179;

3. vătămarea corporală gravă, prevăzută de art.182;

4. corupţia sexuală, prevăzută de art. 202;

5. incestul, prevăzută de art. 203;

6. darea de mită, prevăzută de art.255;

7. primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art.256;

8. tortura, prevăzută de art. 2671;

9. represiunea nedreaptă, prevăzută de art. 268;

10. evadarea, prevăzută de art. 269;

11. înlesnirea evadării, prevăzută de art. 270;

12. nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, prevăzută de art. 2801;

13. deturnarea de fonduri, prevăzută de art. 3021;

14. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, prevăzută de art. 3022;

15. proxenetismul, prevăzută de art. 329.

De asemenea, sunt exceptate infracţiuni prevăzute în legi speciale: „1. infracţiunile prevăzute în art. 3 – 5 şi art.7 alin.(1) din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; 2. infracţiunile prevăzute în art.87, art. 89 şi art. 90 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 3. infracţiunile prevăzute în art. 6 – 8 şi art. 11 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare; 4. infracţiunile prevăzute în art. 133-136 şi art. 139 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările ulterioare; 5. infracţiunile prevăzute în art. 106 alin. (1), art. 107, art. 108 alin. (1) lit. a)- c), art. 111 alin. (1), art. 112 şi art. 113 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare; 6. infracţiunile prevăzute în art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare; 7. infracţiunile prevăzute în art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; 8. infracţiunile prevăzute în art. 43, art. 44 alin. (1), art. 46 şi art. 48 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; 9. infracţiunile prevăzute în art. 82, art. 11, art. 182 şi art. 185 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare; 10. infracţiunile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările şi completările ulterioare; 11. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare”.

În ceea ce priveşte graţierea, proiectul stabileşte că „se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 6 ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţa de judecată„.

„Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată. Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative”, mai prevede proiectul de lege, care stabileşte totodată că prevederile menţionate se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.

Comisia juridică a eliminat din proiectul de lege articolul care prevedea că „se graţiază în întregime măsura internării într-un centru de reeducare, luată faţă de minori de către instanţele de judecată”.

În schimb, se graţiază în parte: cu 1/3 pedepsele cu închisoare între 6 şi 8 ani inclusiv; cu 1/5 pedepsele cu închisoare de peste 8 ani până la 10 ani inclusiv; cu 1/2 pedepsele aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, femeilor gravide sau persoanelor cu copii cu vârsta de până la 5 ani; cu 1/2 pedepsele aplicate persoanelor care, conform certificatului medical emis de instituţiile abilitate, sunt diagnosticate cu boli incurabile în fază terminală.

Nu beneficiază de prevederile proiectului de lege persoanele cu statut de recidivist.

De asemenea, nu beneficiază de graţiere persoanele care au săvârşit următoarele infracţiuni: „A. Infracţiuni prevăzute de Codul Penal: 1. infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute de art. 155 – 173; 2. infracţiunile de omor, prevăzute de art. 174 – 176; 3. vătămarea corporală gravă, prevăzută de art. 182;
4. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183; 5. violul, prevăzut de art. 197; 6. actul sexual cu un minor, prevăzut de art.198 alin. 2-4; 7. perversiunea sexuală, prevăzută de art. 201 alin. 2-5; 8. incestul, prevăzut de art. 203; 9. tâlhăria, prevăzută de art. 211; 10. tortura, prevăzută de art. 2671; 11. represiunea nedreaptă, prevăzută de art.268; 12. evadarea, prevăzută de art. 269; 13. înlesnirea evadării, prevăzută de art. 270; 14. părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, prevăzute de art.275 alin.3; 15. nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, prevăzută de art. 2791; 16. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, prevăzută de art. 3022 alin. 2; 17. falsificarea de alimente sau alte produse, prevăzută de art. 313; 18. relele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art.306; 19. proxenetismul, prevăzut de art.329.
20. corupţia sexuală, prevăzută de art. 202”.

De asemenea, la capitolul pedepselor ce nu vor fi graţiate sunt incluse infracţiuni prevăzute în legi speciale, respectiv cele prevăzute în art. 19 – 21 din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României şi cele prevăzute în art. 2-8 şi art. 10-14 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

„Persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi”, se mai prevede în proiect.

În cazul intrării în vigoare a proiectului, prevederile prevăzute în acesta se aplică infracţiunilor săvârşite până la data intrării în vigoare a legii.

Comisia juridică a aprobat luni seară, în şedinţă secretă, această lege, care a intrat în plen fără ca raportul comisiei să fie public.

Camera Deputaţilor a admis, prin vot, cu unanimitate, 23 de amendamente la Legea amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la 7 ani, prezente în Raportul Comisiei juridice, în condiţiile în care raportul nu figura nici pe site-ul Comisiei, nici pe cel al Camerei Deputaţilor.

Anterior, grupurile parlamentare ale PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota, la sesiunea de vot final, împotriva Legii amnistierii.

Preşedintele Traian Băsescu „roagă” Camera Deputaţilor să respingă legea, care ar decredibiliza eforturile de luptă anticorupţie şi justiţia.

Camera Deputaţilor este forul decizional la acest proiect, care a fost respins în luna mai de Senat.

Sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: LEGEA AMNISTIERII va fi introdusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, la vot final, săptămâna viitoare | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement