Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proiectul privind debirocratizarea activității didactice: Ministerul Educației a lansat o platformă online consultativă

Publicat

Grupul de analiză pentru debirocratizarea activităţii didactice în învăţământul preuniversitar (așa-numita Comisie de „tăiat hârtii”), din cadrul Ministerului Educației, a anunțat lansarea unei platforme online – debirocratizare.edu.ro – unde pot fi consultate propunerile și acțiunile referitoare la proiectul de debirocratizare.

Persoanele care accesează platforma pot completa, până pe 13 decembrie, un chestionar ce are ca scop identificarea documentelor care nu sunt necesare în activitatea didactică și pot fi eliminate, sau a documentelor care pot fi simplificate, uniformizate, standardizate și digitalizate.

„Grupul Operativ de analiză pentru debirocratizarea activității didactice în învățământul preuniversitar (Comisia de „tăiat hârtii”) a lansat platforma debirocratizare.edu.ro, unde pot fi accesate informații privind propunerile, acțiunile și progresele făcute în alcătuirea Raportului de propuneri pentru debirocratizare a activității didactice, începând cu anul școlar 2020-2021”, informează vineri într-un comunicat de presă Ministerul Educației și Cercetării.

„Inițiativa ministerială de eliminare a documentelor care încarcă excesiv sarcinile cadrelor didactice a avut un ecou semnificativ în sistem. Potrivit principiului transparenței decizionale, activitatea Comisiei este deschisă, transparentă și interactivă. Invităm toți partenerii educaționali și reprezentanți ai societății civile să își expună punctele de vedere, propunerile și așteptările referitoare la proiectul de debirocratizare, înscriindu-se pe platforma noastră online, al cărei rol consultativ este esențial în obținerea unor rezultate deplin asumate”, afirmă ministrul Educației, Monica Anisie, citată în comunicat.

Propunerile şi opiniile pot fi trimise prin intermediul chestionarului disponibil pe site-ul www.debirocratizare.edu.ro până la data de 13 decembrie 2019, când se va încheia perioada de consultare publică a proiectului.

„Începând cu semestrul al II-lea al anului școlar curent, vom începe implementarea măsurilor propuse de Grupul Operativ de „tăiat hârtii”. Măsurile care nu necesită modificări legislative vor fi operate imediat, iar pentru celelalte vom face demersurile necesare. Ne dorim ca anul școlar următor, 2020 – 2021, să înceapă altfel!”, mai afirmă ministrul în comunicat.

sursa: edu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement