Connect with us
Advertisement

Economie

Legea prin care se introduce sistemul de facturare electronică RO e-Factura, pusă în consultare publică de Ministerul Finanțelor

Publicat

Societăţile comerciale care emit facturi electronice către alte companii (B2B) şi care optează pentru transmiterea acestora prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura sunt obligate să se înregistreze în Registrul operatorilor care utilizează acest sistem, denumit Registrul RO e-Factura.

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru implementarea sistemului naţional privind factura electronică, publicat vineri în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura este înscris în Registru începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii. De la momentul înscrierii în Registrul RO e-Factura, emitentul dobândeşte şi calitatea de destinatar, conform documentului.

În vederea utilizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, emitentul şi destinatarul trebuie să fie înregistraţi în Registrul RO e-Factura.

Procedura privind organizarea şi înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 15 zile de la data publicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial al României.

Registrul RO e-Factura este public şi se afişează pe site-ul ANAF, se mai arată în document.

În ceea ce priveşte facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, aceasta se aplică în cazul existenţei unei relaţii comerciale dintre un operator economic şi autorităţi contractante, respectiv entităţi contractante (B2G), în situaţia în care operatorii economici optează pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura.

Ordonanţa de urgenţă nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea şi executarea contractului de achiziţie publică au necesitat impunerea, potrivit dispoziţiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului, se menţionează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor.

Tot referitor la facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, în situaţia în care operatorul economic a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, acesta are obligaţia de a emite doar facturi electronice şi de a utiliza acest sistem pentru transmiterea acestora către toţi destinatarii.

În situaţia în care operatorul economic transmite factura electronică în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, destinatarul facturii electronice emise în relaţia comercială B2G are următoarele obligaţii: să primească şi să descarce factura electronică prin intermediul sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura; să prelucreze factura electronică; să verifice legalitatea, conformitatea şi regularitatea facturii electronice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Documentul prevede că Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, creează, dezvoltă şi administrează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura. Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura reprezintă ansamblul de principii, reguli şi aplicaţii informatice având drept scop primirea facturii electronice de la emitent cu respectarea structurii facturii electronice, stocarea prin mijloace electronice a facturilor şi transmiterea către destinatar.

Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura devine operaţional în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se precizează în proiect.

Procedura de utilizare şi funcţionare a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura se aprobă prin ordin al ministrului Finanţelor în termen de 15 zile de la data publicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului publicat de Ministerul Finanţelor, structura facturii electronice trebuie să respecte: specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice aşa cum sunt prevăzute în standardul european SR EN 16931-1, care sunt aplicabile la nivel naţional; specificaţiile tehnice şi de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice (RO_CIUS) şi regulile operaţionale specifice aplicabile la nivel naţional; conţinutul semantic aşa cum este descris în standardul SR EN 16931-1, sintaxele identificate în CEN/TS 16931-2, în conformitate cu art. 2 lit. l) şi corelarea adecvată definită în subpartea aplicabilă a CEN/TS 16931-3.

Elemente principale ale facturii electronice sunt: identificatorii de proces şi de factură; data facturii; informaţii privind identificarea operatorului economic care a livrat bunurile/produsele, a prestat serviciile sau a executat lucrările; informaţii privind destinatarul facturii electronice; informaţii privind beneficiarul plăţii; informaţii privind reprezentantul fiscal al emitentului; identificarea tipului de bunuri/produse livrate, servicii prestate sau lucrări executate; referirea la contractul de achiziţii publice/sectoriale, de concesiune de lucrări şi servicii, precum şi, după caz, la contractul de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii; detalii privind executarea lucrărilor, livrarea bunurilor/produselor sau prestarea serviciilor; instrucţiuni de plată; informaţii privind creditări sau debitări; informaţii privind poziţiile de pe factură; defalcarea TVA; totalul facturii.

Proiectul se află în dezbatere publică până la data de 10 octombrie.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement