Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

Proiectul privind prelungirea valabilităţii paşaportului simplu electronic la 10 ani, adoptat de Senat

avatar

Publicat

Plenul Senatului a adoptat marţi propunerea legislativă care prevede prelungirea valabilităţii paşaportului simplu electronic de la cinci la 10 ani în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani.

„Senatul, în calitate de prima Cameră sesizată, a adoptat, astăzi, proiectul de modificare legislativă elaborat de UDMR, care prevede ca, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani, valabilitatea paşaportului simplu electronic să fie de 10 ani în loc de 5, cum este în prezent. Pentru cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani se vor elibera, în continuare, paşapoarte cu valabilitate de 5 ani, pe motiv că trăsăturile fizionomice se schimbă semnificativ în acest interval de vârstă”, a declarat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, după votul din plen potrivit AGERPRES.

UDMR precizează că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, valabilitatea paşapoartelor simple electronice este dublă faţă de cele emise în România.

„Prin acest proiect de lege urmărim alinierea legislaţiei naţionale cu bunele practici din acest domeniu din UE. Propunerea noastră vine în ajutorul cetăţenilor, care nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte în judeţe la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple din 5 în 5 ani pentru eliberarea unui nou paşaport, dar acest act normativ va reduce şi sarcina administrativă a acestor instituţii. Prin urmare, propunerea noastră va avea efectul de reducere a costurilor aferente eliberării acestor documente, iar timpul de aşteptare de la ghişee, în special în perioada de obicei supraaglomerată de vară, va fi redus”, se arată în comunicat menţionat.

UDMR a depus în decembrie anul trecut proiectul de lege în Parlament, pentru ca, în februarie, Guvernul să se adreseze Legislativului cerând aprobarea unei iniţiative similare.

Cseke Attila a salutat faptul că partidele parlamentare aflate la guvernare au susţinut în Senat iniţiativa UDMR, având în vedere că Uniunea pledează pentru adoptarea, cât mai urgent, a modificărilor legislative necesare pentru prelungirea valabilităţii paşapoartelor.

Camera Deputaţilor are rol decizional în ceea ce priveşte Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.18 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

sursa: agerpres.ro

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Publicitate

Publicitate

AIUD

Sergiu Pasca, tânărul savant de renume mondial din județul Alba a mai obținut un premiu internațional pentru cercetare

avatar

Publicat

sergiu pasca

Sergiu Pașca original din Aiud a primit săptămâna trecută un prestigios premiu internațional pentru cercetările sale avansate în biologia celulară a creierului uman. Cercetările pe care tânărul din Aiud le conduce în laboratorul său din Universitatea Stanford, sunt considerate pași mari în diagnosticarea și tratarea unor boli neuropsihiatrice, ca epilepsia, autismul sau schizofrenia. Distincția a […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO VIDEO: Un autocar ce transporta muncitori din Ocna Mureș a ars ca o torță pe centura Vâlcele- Aphida din Cluj

avatar

Publicat

Un autocar care transporta muncitori de la o fabrică din Cluj la Ocna Mureș a luat foc vineri noaptea, pe centura Vâlcele – Apahida. În autocar se aflau 29 de muncitori, aceștia fiind și cei care au anunțat șoferul că iese fun din spatele autovehiculului. Deși pompierii din Cluj au intervenit rapid autocarul a fost făcut […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Copiii de azi, liderii de mâine. Membrii RotaKids din Alba Iulia și-au ales noua echipă de conducere

avatar

Publicat

Copiii de azi, liderii de mâine. Sâmbătă, au avut loc alegerile pentru bordul RotaKids Alba Iulia. Pentru a fi votați în funcția dorită, cei mici au avut de realizat și prezentat un proiect de acțiuni caritabile sau dezvoltare personală. După o perioadă de dezbateri membrii clubului și-au ales liderii pentru următorul an. Sâmbătă 21 octombrie, la […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Zilele liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia. Zece zile de activități cultural-artistice realizate de elevi

avatar

Publicat

Zilele Liceului de Arte “Regina Maria” sunt celebrate anual între 15 și 24 octombrie. Elevii alături de cadrele didactice celebrează zilele şcolii printr-o serie de activităţi cultural-artistice menite să-i apropie pe elevi de sensurile mai adȃnci ale studierii artelor – muzică, arte plastice, arhitectură ȋn vederea dobȃndirii unei ȋnţelegeri extinse a efectelor pe termen lung […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate