Actualitate
Proiectul privind vaccinarea obligatorie, finalizat la sfârşitul lunii februarie. Sancțiunile ar putea fi introduse progresiv
Proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie la copii a fost definitivat din punct de vedere tehnic. Aceasta va fi pus în dezbatere publică la sfârşitul lunii februarie, conform şefilor Societăţii Române de Microbiologie. În această perioadă vor avea loc discuții şi despre sancţiunile care ar putea fi introduse progresiv, în cazul în care unii părinţi refuză vaccinarea.
Conform proiectului de lege, mai multe vaccinuri vor fi pe lista de care depinde posibilitatea înscrierii copiilor la grădiniţă sau la şcoală. Cele opt vaccinuri propuse pentru a deveni obligatorii sunt BCG (anti-tuberculoză), HEP B (anti-hepatita B), DTPa (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, „măgărească”), VPi (anti-polio), Hib (anti-haemophillus influenzae de tip b), ROR (anti-rubeola, anti-rujeola şi anti-oreion). În funcţie de fondurile disponibile va fi introdus şi vaccinul pneumococic conjugat (împotriva otitei, meningitei, pneumonii provocate de pneumococ).
Actul normativ este definitivat din punct de vedere tehnic, al oamenilor din sănătate publică, medici de familie, epidemiologi, microbiologi. Documentul este evaluat, în momentul de față, din punct de vedere juridic.
Potrivit specialiştilor, cel mai important este că se oferă perspectiva asigurării de vaccinuri fără întreruperi, că responsabilizează foarte clar toţi actorii din sistem, începând cu ministrul Sănătăţii, DSP, medici de familie şi că oferă posibilitatea constituirii unor corpuri de experţi care să coordoneze şi să răspundă direct de această activitate de vaccinare.
sursa: romaniatv.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
una
miercuri, 27.01.2016 at 16:33
Proiectul asta cuprinde sanctiuni si pentru STATUL ROMAN? Ala care nu asigura vaccinuri pentru copii?