Connect with us
Advertisement

Actualitate

Proprietarii de localuri mai au timp până în septembrie să obţină autorizaţiile de securitate la incendiu. Legea a fost promulgată

pompier

Publicat

ghid isu Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care se amână până în 30 septembrie 2017 termenul pentru obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu. Reamintim că iniţial această obligaţie trebuia respectată până cel târziu la 30 iunie.

Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu riscă închiderea afacerilor. ISU poate sigila localurile care nu au aceste avize.

OG 17/2016 a intrat în vigoare la sfârşitul lunii august 2016. Aceasta prevede că amenajările şi construcţiile care funcţionează în prezent fără a deţine o autorizaţie de securitate la incendiu au obligaţia obţinerii acestui document până cel târziu la 30 iunie 2017 (în condițiile în care termenul inițial a fost 31 decembrie 2016). Apoi, proiectul adoptat ulterior în Parlament a dat un nou termen, 30 septembrie 2017.

Cei care vor avea depusă, la 30 septembrie 2017, documentația necesară obținerii autorizației de securitate la incendiu vor fi păsuiți de amenzile prevăzute de lege pentru nedeținerea documentului, cu condiția să se conformeze până la finalul anului în curs.

Vezi şi ISU Alba: GHID online pentru proprietarii de construcţii. Informaţii despre avizele pentru securitatea la incendiu

În motivarea amendamentelor propuse, deputații arată că acordarea unui nou răgaz vine în sprijinul celor care vor să intre în legalitate, dar care au depus documentația necesară obținerii documentului cu întârziere, din diverse motive. În plus, „s-a ținut cont și de supraaglomerarea inspectoratelor pentru situații de urgență, unde au ajuns foarte multe documente, iar personalul abilitat cu verificarea lor este prea puțin”.

Legea trebuie promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

sursă: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement