Actualitate
Meniuri tradiţionale de Paşte, pentru atragerea turiştilor, la pensiunile din Alba

Gazdele din Alba afirmă că încă aşteaptă ca turiştii să se intereseze de orfertele pascale.
Costurile pentru cazare şi masă se ridică la nivelul salariului minim pe economie
Dacă doriţi să vă răsfăţaţi patru zile la munte, la aer curat, costurile pentru cazare şi trei mese pe zi la o pensiune ajung undeva la 650 de lei de persoană. Cu aceşti bani veţi avea parte de condiţii excelente de cazare, iar, pe lângă mesele obişnuite, proprietarii de pensiuni organizează şi o masă festivă de Paşte, cu băuturi tradiţionale.
Meniu de Paşte
“Ca în fiecare an, ne răsfăţăm clienţii cu cele mai gustoase mâcăruri tradiţionale, mielul va fi nelipsit de pe masa de Paşte. De obicei în perioada sărbătorilor ne calcă pragul turişti care au mai fost pe la noi şi care se reîntorc deoarece le place atmosfera, confortul şi liniştea de la ţară. Noi ne pregătim şi sperăm să avem cât mai multe rezervări”, a declarat Ionela C., proprietară de pensiune din Gârda.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News