Actualitate
Propunere legislativă: Angajații din mediul privat ar putea ocupa o funcție publică doar cu avizul ANFP, fără concurs
Instituțiile statului se confruntă cu lipsa de personal calificat, dar nu pot angaja persoane competente din domeniul privat, pentru că Legea funcționarilor publici este prea strictă. Asta susțin inițiatorii unui proiect legislativ lansat în dezbatere publică la Senat care prevede ca angajații din mediul privat să poată ocupa o funcție publică doar cu avizul Agenției Naționale a Funcționarului Public (ANFP), nu prin concurs.
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 4 octombrie.
“Politicile publice pot fi implementate numai prin intermediul unui aparat administrativ corespunzător, nu doar din perspectiva mijloacelor tehnice materiale, ci mai ales prin prisma resursei umane”, se argumentează în expunerea d motive a proiectului legislativ.
Angajarea se face ca urmare a unui referat de necesitate pe care autoritatea statului îl face la Agenția Națională a Funcționarului Public (ANFP), iar persoanele din cadrul unor firme private care corespund cerințelor de vechime și experiență profesională, vor fi angajate ca funcționari publici.
Potrivit propunerii legislative, transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului sau pe un post de angajat contractual transformat la cererea instituției publice în funcți publică cu avizul Agenției Naționale a Funcționarului Public.
Potrivit ultimelor date oficiale ale ANFP, la sfârșitul anului 2015, numărul total al funcțiilor publice din țara noastră era de peste 164.000, și doar 4,6% dintre posturi erau vacante.
sursa: legestart.ro, senat.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News