Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Propunere legislativă: Indemnizaţia de şomaj, majorată cu 20 de procente. Cât ar urma să primească beneficiarii

Publicat

indemnizatie de somajParlamentarii propun modificarea Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, astfel încât indemnizaţia de şomaj să crească cu 20 de procente. Astfel, persoanele care au un stagiu de cotizare de cel puțin un an ar putea primi o indemnizație de șomaj de 450 de lei (față de 375 lei), în timp ce persoanelor care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ ar putea primi 300 de lei (față de 250 lei).

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost inițiată de un număr de șase senatori și deputați și înregistrată la Senat pentru dezbatere în decembrie anul trecut.

În expunerea de motive inițiatorii arată că, în ultimii ani, au fost majorate sau chiar dublate sau triplate alte categorii de ajutoare, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei sau plafoanele pentru venitul minim garantat.

Parlamentarii susțin majorarea Indicatorului Social de Referinţă (ISR), baza de calcul a acestor categorii de ajutoare, care nu a mai fost reevaluat din 2008. Dacă ISR rămâne la aceeaşi valoare, aleșii propun să fie majorată indemnizaţia de şomaj, singura categorie care nu a cunoscut mari creşteri în ultimii ani.

Prin reglementările propuse se dorește majorarea de la 75% la 90% a procentelor din ISR necesare calculului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor având un stagiu de cotizare de cel puţin 1 an. Ar rezulta astfel o majorare de la 375 lei la 450 lei a indemnizației de șomaj acordată persoanelor având un stadiu de cotizare de cel puțin un an.

Totodată, reglementările au în vedere majorarea cotelor procentuale, astfel:

– de la 3% la 3,6% (stagiu de cotizare 3 ani)

– de la 5% la 6% (stagiu de cotizare 5 ani)

– de la 7% la 8,6% (stagiu de cotizare 10 ani)

– de la 10% la 12% (stagiu de cotizare 20 ani)

Ar urma să fie majorate de la 50% la 60% și procentele din ISR necesare calculului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ. Astfel, indemnizația de șomaj pentru această categorie ar urma să crească de la 250 lei la 300 lei.

Inițiatorii proiectului susțin ca efortul financiar alocării acestor sume în plus, pentru cele 100.000 de persoane aflate în stadiul acordării indemnizaţiei de şomaj în România, efort evaluat la aproximativ 120 milioane de lei anual, să fie obţinut din „o mai bună gestionare şi colectare a veniturilor la bugetul de şomaj”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax