Connect with us
Advertisement

Actualitate

Propunere legislativă, la Camera Deputaților: Pachete alimentare sociale în valoare de 1.200 lei pe an pentru copiii din familii cu venituri mici

elevi

Publicat

elevi Elevii care sunt cazuri sociale ar putea primi pachete alimentare în valoare de 1.200 lei pe an, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă pentru instituirea unor pachete alimentare sociale pentru elevii-cazuri sociale a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților  în data de 6 aprilie.

Proiectul prevede că, începând cu anul școlar 2016-2017, autoritățile administrației publice locale pot acorda gratuit elevilor – cazuri sociale din clasele 0 – VIII care frecventează învățământul de stat pachete alimentare sociale în limita unei valori anuale de 1.200 lei. Elevul – caz social este definit drept persoana care nu a împlinit vârsta de 15 ani, provine dintr-o familie ale cărei venituri per membru nu depășesc 600 lei pe lună și urmează cursurile în cadrul unităților de învățământ de stat.

Potrivit documentului, pachetele alimentare sociale sunt ajutoare alimentare care constau în 1 kilogram iaurt, 500 grame cereale, 1 kilogram banane, 1 bucată conservă carne de pui, 1 bucată conservă carne de vită. Se propune acordarea pachetelor alimentare sociale în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

– elevii să aibă cetățenia română

– elevii să aibă domiciliul pe teritoriul României

– veniturile lunare per membru de familie să nu depășească 600 lei

– elevii să nu înregistreze mai mult de două absențe nemotivate pe lună

– elevii să obțină rezultate notabile la învățătură, media minimă admisă pentru a beneficia de prezentul sprijin fiind 7 sau calificativul „Bine” .

„Această propunere legislativă îşi propune, pe de o parte, să elimine treptat factorul socio-economic care conduce la abandonul şcolar şi, pe de altă parte, să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor care provin din familii care au venit lunar sub 600 lei pe lună per membru de familie”, se precizează în expunerea de motive.

Primarii, consiliile locale şi judeţene trebuie să vegheze ca produsele să respecte normele igienico-sanitare şi să fie în termen de valabilitate. Cererile pentru pachetele alimentare sociale se depun, conform proiectului, la primărie şi prefecturi, care vor cere, mai departe, alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.

Inițiativa legislativă a fost respinsă de Senat în data de 29 martie și din data de 6 aprilie se află în dezbatere publică la Camera Deputaților, care este camera decizională. Guvernul a transmis că nu susține proiectul legislativ, motivând că nu există resurse financiare suficiente, iar elevii cazuri sociale beneficiază deja de burse.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement