Propunerea de unire a României cu Republica Moldova a trecut de Camera Deputaților. Merge la votul final în Senat
Propunerea de unire a României cu Republica Moldova a trecut de Camera Deputaților. Mai exact, propunerea legislativă depusă de partidul condus de Diana Șoșoacă, SOS, a fost adoptată tacit, miercuri, 24 iunie, de Camera Deputaților.
Proiectul a fost menționat, în ședința de plen a Camerei Deputaților, de către președintele de ședință, Natalia Intotero: 'Propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, Pl-x 305 din 2026, termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată'.
Potrivit proiectului, 'Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova'.
Unirea României cu Basarabia a trecut de Camera Deputaților
De asemenea, 'Parlamentul României abilitează guvernul țării să înceapă de urgență, imediat, negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova'.
'După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii', mai prevede proiectul.
'Inițiativa subsemnaților deschide cu adevărat calea negocierii pentru aducerea la trupul patriei mamă a unor teritorii smulse samavolnic de bolșevici din trupul țării, cu concursul marilor puteri. Niciodată nu am fost la masa tratativelor, ci mereu am suportat deciziile altora.
În contextul actual, când deja se preconizează negocieri pentru refacerea unor mari teritorii din interese economice și politice, România trebuie să își joace cartea inteligent, cu mult curaj și aplomb, alături de marile puteri. (...) Această inițiativă este una susținută inclusiv de Congresul Statelor Unite ale Americii, care la data de 28 iunie 1991, a adoptat Rezoluția Senatului 148. (...) Mai mult, în acest moment for
țele majoritare politice din România și majoritatea din Republica Moldova își doresc o astfel de unire. Ar trebui repetat același proces ca în 1918, dar și Unirea Principatelor din 1859, astfel încât Parlamentul României să decidă unirea României cu Republica Moldova, ulterior Parlamentul Republicii Moldova să decidă unirea cu România', se arată, între altele, în expunerea de motive.
Proiectul merge mai departe, la vot la Senat, care este și for decizional.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)