Eveniment
Protecția Consumatorului a dat AMENZI URIAȘE la Alba Fest 2023. Ce au găsit inspectorii, la comercianți
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Alba a desfășurat în perioada 23-25.06.2023 acțiuni de verificare la 37 operatori economici care activează în domeniile prestări de servicii de alimentație publică, prestări de servicii de agrement și comercializarea produselor alimentare și nealimentare, prezenți la Alba Fest 2023.
Reprezentanții instituției au transmis că pentru deficiențele constatate, celor 37 de operatori economici verificați le-au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 20 amenzi contravenționale în valoare de 135.000 lei;
- 26 avertismente;
- oprirea definitivă de la comercializare a unor produse dovedite a fi neconforme în valoare de peste 5.000 lei
- oprirea temporară de la comercializare a unor produse care prezentau abateri de la legislația în vigoare până la remedierea deficiențelor constatate, în valoare de peste 11.000 lei.
Cele mai frecvente nereguli constatate la Alba Fest:
- utilizarea de produse și proceduri nesigure (produse alimentare fără etichetă cu elemente de identificare-caracterizare lipsă, folosirea unor ustensile, agregate frigorifice și echipamente neigienizate, nerespectarea condițiilor prescrise sau declarate și a temperaturilor de păstrare, nerespectarea completării zilnice a graficului de temperatură, lipsa graficelor de schimbare a uleiului de prăjire, nerespectarea condițiilor de depozitare și a temperaturilor recomandate de păstrare pentru preparatele culinare- preparate calde păstrate la temperaturi sub 60 grade Celsius; nespectarea conditiilor prescrise
- comercializarea unor băuturi răcoritoare depozitate pe paviment, la 24 grade Celsius);
- lipsa afișării substanțelor alergene conținute de preparatele culinare și a celor care provin din produse congelate, în cadrul listei meniu;
- abateri de informare la comercializarea produselor alimentare (lipsa afișării prețurilor de vânzare, lipsa informării referitoare la cantitatea netă);
- folosirea unor practici comerciale incorecte care pot duce consumatorul în eroare și în acceptarea unei tranzacții de achiziție pe care altfel nu ar fi luat-o, în cunoștință de cauză (comercializare șprot cu informare ca fiind hamsie);
- lipsa verificării metrologice a unora dintre balanțele de verificare utilizate sau chiar lipsa balanțelor de verificare omologate;
- comercializarea unor produse fără documente de proveniență;
- comercializarea unor jucării fără traducerea modului de utilizare;
- lipsa plăcuțelor de identificare la echipamentele din spațiul de agrement (informare incompletă privind mențiunile obligatorii de pe panoul expus);
- folosirea unor scaune și leagăne, în spațiul de agrement, cu suprafețe deteriorate.
„Nu tolerăm nici un fel de deficiență, așa cum consumatorii știu deja. Supraveghem prestarea serviciilor și comercializarea de produse alimentare către consumatori permanent, pentru a ne asigura că operatorii economici le respectă drepturile și, implicit, legea.
Acțiunile de verificare în acest domeniu de activitate vor continua și în următoarea perioadă” a transmis Emil Nistor, Comisar Șef Adjunct CJPC Alba.
Foto: CJPC Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News