Un angajat al TVR s-a aruncat, joi dimineaţă, de la unul dintre balcoanele Camerei Deputaţilor, în timp ce parlamentarii dezbăteau moţiunea de cenzură.

În momentul în care premierul Boc îşi începea discursul, bărbatul, aflat în picioare pe balustrada balconului, a strigat "Boc, aţi luat drepturile copiilor!”, după care s-a aruncat.

Publicitate

Potrivit Televiziunii Române, acesta purta şi un tricou pe care era inscripţionat mesajul "Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor!", iar, în timp ce era pe targă, acesta a strigat "Libertate!".

Investigaţiile medicale relevă multiple contuzii la faţă, însă nici o rană care să-i pună viaţa în pericol. Totuşi, medicii spun că este posibil ca diagnosticul să se mai modifice pe parcurs.

Premierul Emil Boc a declarat că: “Ştiu şi înţeleg că mulţi români o duc greu şi acest lucru nu reprezintă vina exclusivă a cuiva. Soluţia la problemele pe care le avem nu este cea pe care am văzut-o în Parlament. Fac apel la luciditate, pentru a depăşi vremurile. Sper ca sănătatea să nu-i fie în pericol şi omul să-şi trăiască viaţa mai departe”.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reprezentanţii Televiziunii Române spun că angajatul TVR are doi copii, dintre care unul autist. Ajutorul de însoţitor pe care îl primea pentru acest copil ar fi fost suspendat, acesta fiind motivul gestului său dramatic. Bărbatul a intrat la Palatul Parlamentului cu o acreditare de presă.