Connect with us
Advertisement

Aiud

Protest la Penitenciarul Aiud, anunțat de sindicate. O cerere de autorizare a fost depusă la primărie. Ce solicită angajații

Publicat

Aproximativ 100 de angajați ai Penitenciarului Aiud vor participa joi, 21 septembrie 2023, între orele 08:30-09:30, la un miting de protest organizat în fața instituției. 

Protestul nu va afecta circulația rutieră și traficul pietonal, se arată în solicitarea de autorizare, transmisă către primărie.

Revendicările oamenilor țin de aplicarea legii cadru care le guernează activitatea plata unor drepturi stabilite pentru structurile din sectorul de apărare și ordine publică, respectiv norma de hrană și norma de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări și deblocarea posturilor vacante.

De asemenea, angajații mai vor excluderea sistemului penitenciar de la aplicarea unui proiect de lege aflat în atenția Guvernului (legea austerității), privind o serie de măsuri menite să scadă cheltuielile în sectorul public.

”Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ne amenință mai mult sau mai puțin voalat cu Parchetul.

Transmite directorilor de unitate să ia toate masurile de împiedicare a personalului să-și exercite dreptul legal și constituțional de a protesta și de a refuza munca suplimentară.

Și asta pentru că știe că Sistemul penitenciar nu poate funcționa fără sutele de mii de ore de ore suplimentare efectuate de personalul din penitenciare. Și zeci de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate, unele chiar din anul 2021.

Mergem mai departe refuzând munca suplimentară” se arată într-un comunicat al sindicatelor.

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement