Proteste SANITAS. Sindicaliştii cer eliminarea discriminărilor salariale din sănătate, deblocarea posturilor şi majorarea veniturilor cu 25%
La Bucureşti, o mie de oameni au fost în stradă, potrivit sursei citate, iar sindicaliştii au avut întâlniri cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi nemulţumirile au fost transmise şi ministrului Finanţelor, Anca Dana Dragu.
„Atitudinea Guvernului privind legea salarizării şi mai ales cea de genul „uite legea, nu e legea”, nu a făcut decât să ne împingă către o radicalizare a acţiunilor sindicale, în vederea soluţionării revendicărilor noastre”, se arată într-un comunicat Sanitas primit la redacţie.
Sanitas transmite că miercuri, 20 aprilie, organizaţiile judeţene din federaţia au organizat acţiuni la prefecturi. Prim-vicepreşedintele Federaţiei, Marius Sepi a precizat pentru Alba24 că o delegaţie a înaintat la Prefectura Alba revendicările sindicaliştilor.
Sanitas anunţă însă adunări publice, în perioada 9.13 mai, în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor.
De asemenea, în funcţie de rezultatele obţinute în negocierile cu autorităţile, care se vor desfăşura în paralel cu acţiunile de protest, în luna iunie, Sanitas va organiza miting de amploare în faţa Guvernului.
Vedeţi integral Revendicarile Federatiei SANITAS
foto: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)