Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

PSD Alba: Precizări legate de declarația lui Paul Voicu privind situația locurilor insuficiente de la creșele din Alba Iulia

Publicat

Domnul Paul Voicu, viceprimar cu atribuții de primar, a fost, probabil, deranjat că am deschis un subiect care manifestă interes public. În mod legitim, în calitatea noastră de consilieri locali, am semnalat că peste 70% dintre copiii înscriși la creșele din Alba Iulia au fost respinși din cauza locurilor puține. Astfel, primăria a venit cu precizări, prin intermediul unui comunicat de presă, în care s-a regăsit și o declarație a lui Paul Voicu, care necesită câteva clarificări:

”Folosirea temei copiilor în scop politic de PSD e absolut josnică. Aș adăuga și iresponsabilă, dacă luăm în calcul ideea opririi transportului public ca pretext de utilizare a banilor” – spune Paul Voicu.

În primul rând, nu vorbim despre ”tema copiilor”. Niciun copil nu a fost, în acest caz, invocat nominal, nu s-a prezentat nicio situație particulară etc. Tema despre care am vorbit a fost lipsa locurilor la creșele din Alba Iulia, o nevoie de bază a părinților, care – o parte – nu au unde să-și lase copiii după începerea serviciului. Pe această rațiune, nu mai putem vorbi nici de parcuri, locuri de distracție/agrement, spectacole pentru copii, secții de neonatologie, pediatrie etc. pentru că am folosi ”tema copiilor” căreia îi este atribuit un adjectiv dur. Pe aceeași logică, orice subiect vom deschide, indiferent de interesul manifestat pentru el și indiferent ce soluții vom propune, ne folosim de el în ”scop politic”.

În al doilea rând, în mod regretabil Paul Voicu ne atribuie o ”idee” și vorbește despre ”oprirea” transportului public când, în comunicatul de presă recent trimis, noi am făcut referire la ”sistarea subvenției” de circa patru milioane de euro către Societatea de Transport Public. Sunt numeroase societăți private, de transport public, care funcționează, și o fac bine, fără ajutor financiar din partea primăriei.

Pentru o corectă informare redăm paragraful căruia Paul Voicu i-a schimbat înțelesul: ”La creșa din Cetate și Ampoi 1, pe cele 22 de locuri, s-au înscris 95, respectiv 62 de copii, iar la creșa din Ampoi 2, pe cele 15 locuri s-au înscris 56 de copii. Cu foarte mici excepții – însemnând lipsă domiciliu/reședință în Alba Iulia – părinților li se face o mare nedreptate, iar o nevoie de bază, care se repetă an de an, devine un lux, și nu poate fi rezolvată. Poate fi soluționată – dacă se vrea – spre exemplu prin sistarea, într-un an, a subvenției de circa patru milioane de euro către Societatea de Transport Public (STP) și redirecționarea acestor bani spre astfel de investiții”.

De asemenea, Paul Voicu mai spune: ”Trebuie făcută o prioritate absolută din construirea de noi creșe, grădinițe sau școli. Am construit deja una nouă și am modernizat complet o alta”.

A doua propoziție e asemănătoare cu a unui elev care spune, după câțiva ani de școală, că a făcut progrese, de la nota doi, la nota patru. Precizarea că a modernizat și construit două nu încălzește pe nimeni, având în vedere rezultatul – peste 70% dintre copii au fost respinși din cauza locurilor puține. Astfel, la acest capitol, tot corigent rămâi, mai ales în contextul în care faci parte din administrație de atâția ani, iar acum – după relatarea situației – vii și spui că faci o prioritate din construirea de creșe.

S-a gândit totuși să încheie declarația, probabil în viziunea dumnealui, ”apoteotic”. ”Poate că dânșii au majoritatea șoferi și limuzine, dar n-ajung niciodată unde trebuie. Propuneri și rezolvări “din taste”, ei doar atât pot” – concluziile le trag cititorii.

Facem precizarea că, prin comunicatul de presă anterior, am vrut să subliniem, în primul rând, nevoia de construire de noi creșe, identificarea unor spații în care să se amenajeze altele noi sau găsirea unor soluții – posibilitatea de subvenționare de locuri la cele private – pentru părinții care, pur și simplu, se află într-o oarecare imposibilitate. Și nu să ”utilizăm subiectul ca mijloc de bătălie politică”, așa cum, clișeic, poți spune despre orice, oricine și oricând.

Cu respect,

Grupul consilierilor locali ai Partidului Social Democrat din Consiliul local al municipiului Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 07.08.2019 at 18:27

    Bai Paulista, se vede ca te depasesc posibilitatile intelectuale de a trata un subiect presant acum, dar ce sa-ti facem daca ti-ai facut ucenicia sub aripa unui habarnist falos si infumurat. Ti-a trebuit sa fi nr.1, ridica-te la la valoarea de nr.1, daca nu uscheala.
    Aici nu era vorba de politica ci de neputinta manageriala. Si ati mai avut si city manager. Si cate or mai iesi la iveala dupa plecarea marelui Stalin !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate