PSD Alba susţine că stă mai bine în sondaje decât PNL. Rezultatele vor fi oficiale în două săptămâni. Vezi reacţia liberalilor
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat miercuri, în conferinţă de presă, că rezultatele la sondajele în urma cărora vor fi stabiliţi candidaţii pentru alegerile locale vor fi comunicate în decursul a două săptămâni. Primul sondaj realizat de PSD a dovedit că PNL și PSD sunt aproape la egalitate în opțiunea cetățenilor, dar că PSD este puţin mai bine situat în opţiunile repondenţilor. În două săptămâni va fi finalizat și cel de-al doilea sondaj și atunci se va stabili cine va candida pentru Primărie și cine pentru Consiliul Județean. Liderul social-democrat a mai declarat că nu va fi mare diferența între cele două sondaje şi că sondajul la nivel local a fost realizat de reprezentanţii PSD Alba.
Ioan Dârzu a declarat că vor face tot posibilul pentru a atrage cât mai mulți tineri în rândurile partidului. Astfel, PSD Alba va aloca un număr de locuri importante tinerilor și femeilor la alegerile locale.
„PSD, ca partid de stânga şi al oamenilor simpli a decis să promoveze pe listele sale pentru alegerile locale oamenii cei mai competenţi care vor să participe la dezvoltarea oraşului sau a judeţului. Spre deosebire de alte partide, vom aloca un număr important de locuri femeilor şi tinerilor din oraş care vor să se implice în politică fără a face diferenţe în funcţie de veniturile persoanelor. PSD vrea să construiască în Alba un alt mod de a face politică, bazat pe competenţă şi aptitudini în a dialoga şi reprezenta interesele cetăţenilor”, susţine Dîrzu.
În acest fel, social-democrații au vrut să răspundă caracterizărilor potrivit cărora majoritatea membrilor ar fi "îmbătrâniți". Aceştia susţin că media de vârstă în PSD Alba este de sub 40 de ani, iar la filialele PSD din Aiud, Zlatna, Cugir, dar și în altele din județ se află mulți oameni tineri.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)