Actualitate
PSD Alba: Un nou centru APIA se deschide la Zlatna începând cu 1 martie 2018
În urma discuțiilor purtate cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Petre Daea la 01 decembrie 2017, deputatul de Alba Ioan Dîrzu şi preşedintele PSD Zlatna Florin Nistor s-a aprobat un nou centru APIA la Zlatna.
Noul centru al Agenției pentru Plăți şi Investiții în Agricultură de la Zlatna are ca scop accelerarea acordării subvențiilor către agricultori şi creșterea mobilității locuitorilor din următoarele zone: Zlatna, Abrud, Almașu Mare ,Meteș , Bucium și Mogoș.
„Estimăm că începând cu 1 martie va fi deschis noul centru APIA care va deservi localităților mai sus menționate. Este un real succes având în vedere numărul mare de persoane care solicită şi beneficiază de aceste subvenții.
Pe această cale, solicităm Instituției Prefectului și autorităților administrației publice locale, în speță Consiliului local Zlatna, să asigure un spațiu special destinat noului centru APIA.
Subvenționarea susținută şi facilă a agriculturii din zona Munților Apuseni reprezintă un obiectiv permanent pe care deputatul Ioan Dîrzu şi preşedintele PSD Zlatna Florin Nistor şi l-au asumat față de cetățeni. După multe promisiuni politice făcute locuitorilor oraşului Zlatna de către guvernele PDL şi tehnocrați, care au închis spitalul din Zlatna și au pus pe drumuri toți cetățenii cu probleme de sănătate.
Prin astfel de măsuri guvernul PSD se diferențiază de guvernul PDL, astfel în sfârşit ne bucurăm de fapte concrete asumate şi îndeplinite de actualul ministru al Agriculturii și ministru Dezvoltării Regionale, vice prim – ministru Paul Stănescu.
O altă veste îmbucurătoare pentru cetățeni este semnarea contractului de finanțare prin PNDL 2 pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor din Zlatna cu infrastructură de apă şi canalizare pentru Feneș și Galați.
Pe această cale amintim faptul că România a fost în 2017 campioană europeană a absorbției de fonduri europene pentru subvenționarea agriculturii. Totalul subvențiilor acordate, în tot anul 2017 și până în ianuarie 2018, în contul campaniilor agricole 2016 și 2017, se ridică la 4,2 miliarde de euro”.
Comunicat PSD Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News