Connect with us
Publicitate

Eveniment

PSD face presiuni în USL. Ovidiu Jidveian: „Dacă nu se respectă înţelegerea, se poate schimba ecuaţia pentru tot judeţul Alba”

YouTube video

Publicat

Preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian a explicat în conferinţă de presă, duminică, divergenţele privind candidatura sa pentru colegiul de deputaţi Sebeş – Blaj, în contextul declaraţiilor liderului liberal Teodor Atanasiu de vineri, în care schimbul de colegii între PNL şi PSD nu a fost cofirmat. Jidveian susţine că lucrurile vor fi tranşate la Bucureşti, iar, dacă înţelegerea nu se respectă, PSD îşi rezervă dreptul de a desemna candidaţi inclusiv pe colegiile cu nominalizări liberale în Alba.

„În urmă cu două zile, domnul Teodor Atanasiu a anunţat că nu se mai respectă înţelegerea cu PSD privind acel colegiu şi că, prin urmare, vor desemna candidat. Consecinţa acestor declaraţii este că există situaţii conflictuale în USL, ce nu fac bine nici nouă, nici electoratului.

Practic, acum mai bine de o săptămână, a fost o întâlnire PSD-PNL pentru împărţirea colegiilor locale. La şedinta de la Tulcea, a conducerii USL, s-a făcut doar împărţirea candidaturilor numeric: în Alba, ACD (PNL-PC) avea dreptul la patru colegii, iar PSD, la trei. Atunci s-a discutat că domnul Atanasiu ar prefera candidatura pentru Senat, în locul celei de deputat şi posibilitatea ca, în măsura în care parlamentarii în funcţie au susţinere, să fie desemnaţi drept candidaţi”, a declarat Ovidiu Jidveian.

Acesta susţine că doar Atanasiu mai are în acest moment sprijin politic pentru a-şi păstra funcţia de parlamentar, în condiţiile în care Călin Potor nu se bucură de acesta, iar Radu Coclici a primit doar un vot din partea organizaţiei judeţene.

„Lucrurile nu s-au stabilit de la Bucureşti, cum a spus domnul Atanasiu, ci s-a lăsat la latitudinea organizaţiilor locale. Ne-am fi bucurat să avem un consens cu PNL, fără să mai trebuiască să mai mergem la Bucureşti, să nu mai avem acest mini-conflict. Domnul Dîrzu (n.r. – Ioan Dîrzu – preşedintele PSD Alba) şi domnul Atanasiu (liderul PNL Alba) au stabilit acel schimb de colegii, Blaj – Sebeş ar fi trebuit să-mi revină mie, având în vedere că am avut rezultate bune acolo.

Se pare că  lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, domnul Atanasiu trebuia să semneze acest protocol vineri, cu domnul Dîrzu şi să se trimită la Bucureşti hârtiile. În schimb, a spus că-şi pun candidat pe Sebeş-Blaj, astfel că s-a creat o situaţie conflictuală care probabil se va rezolva la Bucureşti”, a mai spus Jidveian.

Acesta susţine că, din informaţiile sale, nominalizările liberalilor pentru Colegiul Sebeş-Blaj nu au şanse să obţină voturi în această zonă şi că USL ar trebui să meargă la alegeri cu eşalonul unu  şi nu cu „parlamentari de umplutură”, pentru că atunci există „riscul este să câştige PDL, iar probabil unii au interesul ca PDL să câştige şi USL să piardă”.

Lucrurile se vor tranşa la Bucureşti, mâine sau cel târziu poimâine, la Comitetul Executiv al PSD

„Ne dorim să nu se întâmple ca şi la locale, cu cei de la PNL, când pe ultimul moment au mers în alianţă cu PDL. Dacă înţelegerea pică privind Colegiul Sebeş-Blaj, ne rezervăm dreptul de a desemna candidaţi pentru toate colegiile, inclusiv cel de deputat Alba Iulia (regula parlamentarului pe funcţie nu se mai aplică, pentru că Potor nu a obţinut nici măcar sprijinul PNL local). Însă aceste aspecte nu ni le dorim, USL are nevoie de unitate”, a declarat Jidveian.

În concluzie, acesta susţine că „se poate schimba toată ecuaţia judeţeană, dacă nu se respectă înţelegerea pentru Colegiul Sebeş – Blaj”.

Cel târziu marţi, ar urma să se hotărască dacă rămâne valabil schimbul de colegii şi care vor fi candidaţii PSD care vor fi lansaţi oficial în 17 octombrie.

„Cred că este vorba despre un orgoliu PNL la adresa mea”, a conchis Jidveian.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Reacție PNL la ultimatumul lui Jidveian: Colegiul Sebeş-Blaj de la Camera Deputaţilor revine Partidului Conservator | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate