PSD și PNL vor avea candidați proprii la alegerile prezidențiale, au stabilit cele două partide, vineri. 

"Am încheiat întâlnirea conducerii PNL cu preşedinţii de filială din întreaga ţară. Am avut o analiză a rezultatelor obţinute la alegerile locale şi europarlamentare. (...)

Publicitate

La final, am avut o discuţie legată de perspectiva alegerilor viitoare şi, în unanimitate, toţi preşedinţii de filială au susţinut ca PNL să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale" a declarat liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Şi social-democraţii, întruniţi în Consiliul Politic Naţional, au decis cu cîteva ore mai devreme să aibă propriul candidat.

Vezi și: George Simion candidează la președinția României. A fost desemnat oficial de partidul AUR

”Nu vom avea candidat comun cu PNL”, le-a spus Marcel Ciolacu colegilor. El nu a precizat dacă își va asuma candidatura la prezidențiale dar a precizat că nu va candida dacă data acestor alegeri va fi mutată din septembrie în decembrie, așa cum au sugerat liderii PNL în ultimele zile.

Publicitate