Crucea Roşie Română Filiala Alba şi Direcţia de Sănătate Publică au amenajat în municipiul Alba Iulia puncte de prim ajutor. Acestea sunt amplasate în zonele Parc Cetate (lângă fântâna arteziană), Parc Centru (lângă Casa de Cultură a Studenţilor) şi în Ampoi 3, sub formă de corturi în care voluntarii acordă asistenţă pe timp de caniculă.

Publicitate

Potrivit reprezentanţilor Crucea Roşie, "acţiunea se desfăşoară în perioard 14-15 iulie 2011, în intervalul orar 13.00-18.00, respectiv 10.00 – 18.00. Permanenţa la corturi va fi asigurată de către voluntarii Crucii Rosii Alba şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba, asigurându-se servicii de prim ajutor şi de măsurare a tensiunii arteriale. De asemenea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia se va oferi apă trecătorilor."

Locuitorii sunt atenţionaţi să consume cât mai multe lichide şi să evite contactul cu razele soarelui în perioadele critice ale zilei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Până la această oră, în municipiul Alba Iulia au fost înregistrate la Unitatea de Primiri Urgențe 3 cazuri de  leșinuri din cauza temperaturiilor foarte ridicate. Din fericire nici un caz nu a fost grav.