În Baza Sportivă Arini din Sebeș se va executa forarea unui puț de apă, printr-o investiție de aproximativ 16.500 de euro.

Apa din pânza freatică va asigura irigarea terenurilor de fotbal din incinta bazei dar și necesarul de apă pentru udarea plantelor și arborilor plantați pe raza municipiului. 

Publicitate

Serviciul de Administrare a Patrimoniului Sebeș a achiziționat, la jumătatea lunii iunie, lucrări de forare a unui puț de apă, în Baza Sportivă Arini.

Valoarea contractului este de 79.831,93 de lei (aproximativ 16.515,70 de euro), iar ofertantul este Siron SRL din Oarda.

Potrivit caietului de sarcini, puțul va fi destinat asigurării apei pentru irigarea celor două terenuri de fotbal din Baza Sportivă Arini și necesarul de apă pentru udarea tuturor plantelor și arborilor plantați pe raza municipiului Sebeș.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Lucrările includ:

  • Perforatul pământului se va executa cu un cap de forare în diametru de 250 mm
  • Introducere tub PVC special pentru puțuri de apă potabilă, în funcție de adâncime 0 - 50 m R8, 51 - 100 m R10 - diametrul tubului fiind de 125 mm
  • Introducere pietriș margarita cu granulația de 4 - 8 mm
  • Liftaj foraj pentru limpezirea apei
  • Studiu geofizic
  • Pompă submersibilă 380V, debit 8mc/oră + accesorii + montaj + transport
  • Rezervor apă 3.000 litri, transport și montaj la fața locului.