Actualitate
„RABLA” 2015: Aproximativ 14.000 de tichete rezervate de persoanele fizice şi juridice, în cadrul programului
Administrația Fondului pentru Mediu transmite că până în prezent au fost rezervate circa 14.000 de tichete în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2015 “Rabla”. Se încheie o nouă etapă de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice.
Rezervarea celor 14.000 de vouchere a fost realizată atât de persoanele fizice, cât și juridice, iar până la sârşitul lunii iulie, erau rezervate circa 10.000.
În ceea ce priveşte persoanele juridice și instituțiile publice, în cadrul programului au fost analizate 831 dosare, dintre care 411 dosare au fost acceptate, pentru 1.380 de autovehicule, iar 420 de dosare au fost respinse.
Pe listă se află şi Universitatea din Alba Iulia, cu un autvehicul şi o firmă privată, cu alte 13. AICI, lista.
La ora actuală, la registratura AFM s-au depus peste 1.500 de dosare de către persoanele juridice și instituțiile publice. Persoanele interesate să participe la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național pot depune dosarele de finanțare la sediul AFM, până la data de 30 septembrie 2015.
Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului “Rabla”, bugetul alocat în acest sens de către autorități fiind de 162,5 milioane de lei.
Totodată, Programul “Rabla” destinat persoanelor juridice, inclusiv instituțiilor publice, operatorilor economici fără personalitate juridică, organizațiilor profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, a demarat în data de 4 mai, cu o alocare de 5.000 de vouchere și un buget total de 37,5 milioane lei.
Citeşte şi RABLA 2015: Programul a început pentru firme şi instituţii publice. Au la dispoziţie 5000 de tichete. Condiţii
Citeşte şi PROGRAMUL „RABLA” 2015: Cum pot aplica persoanele fizice pentru obţinerea unui tichet
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News