Administrația Fondului pentru Mediu a reconfigurat etapele de desfășurare pentru Rabla Clasic și Rabla Plus, ca urmare a modificării softului de înscriere în cadrul celor două programe, pentru a veni în sprijinul solicitanților care vor să obțină finanțare. 

Publicitate

Potrivit noului calendar, în perioada 13-31 mai 2022, se va desfășura prima sesiune din noua configurație, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul celor două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, precizează Ministerul Mediului într-un comunicat pe site.

Tot pentru facilitarea obținerii finanțării, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora, ținând cont de procedurile de achiziție publică pe care entitățile respective trebuie să le desfășoare.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În plus, AFM a desfășurat o analiză a celor două programe, de la demararea acestora, în anul 2020, până în prezent și a identificat sume neutilizate, care pot fi puse la dispoziție pentru noile sesiuni de înscriere.

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor:

  • Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în anul 2022 în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024
  • Rabla Plus
  • Rabla Clasic
Publicitate

sursa foto: arhivă, Facebook Administrația Fondului pentru Mediu

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News