Potrivit acestuia, cei care vor să-și înlocuiască electrocasnicele vechi, cu consum mare de energie electrică, cu unele noi, vor putea cere bani de la stat, iar în schimb, vor primi vouchere cu valori diferențiate în funcție de clasa de eficiență, pornind de la clasa C.
Cu toate acestea, valoarea suportată de către stat nu va putea depăși 50% din prețul produsului achiziționat.
Pentru moment, proiectul de ordin nu a intrat în vigoare, pentru că acesta are nevoie de semnătura Ministrului Mediului și de publicarea în Monitorul Oficial.
DOCUMENTUL poate fi consultat AICI: Proiect Ordin Ministru Rabla pentru electrocasnice 2021
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) supune dezbaterii publice, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2089/2020, însoţit de Referatul de aprobare – instrument de prezentare şi motivare, însuşite de către reprezentantul legal al Administraţiei Fondului pentru Mediu”, se arată în proiectul dat de Ministerul Mediului.
Rabla pentru electrocasnice: Sumele acordate, conform proiectului de ordin al Ministrului Mediului
Finanțarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziționarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:
a) 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu noua clasa energetică A;
b) 250 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică B;
c) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică C;
d) 500 de lei pentru mașini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică A;
e) 450 de lei pentru mașini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică B;
f) 400 de lei pentru mașini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică C;
g) 400 lei pentru mașini de spălat vase cu noua clasă energetică A;
h) 350 lei pentru mașini de spălat vase cu noua clasă energetică B;
i) 300 lei pentru mașini de spălat vase cu noua clasă energetică C;
j) 400 lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
k) 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică A;
l) 350 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică B;
m) 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică C;
n) 400 lei pentru televizoare cu noua clasă energetică A;
o) 350 lei pentru televizoare cu nouă clasă energetică B;
p) 300 lei pentru televizoare cu nouă clasă energetică C;
q) 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică A++;
r) 500 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică A+++;
s) 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
t) 500 lei pentru laptopuri;
u) 300 lei pentru tablete.