Economie
Rabla pentru electrocasnice: Peste 50.000 de români s-au înscris în program, în primele cinci ore

Peste 50.000 de români și-au făcut, până la ora 15.00, cont în aplicația „Rabla pentru electrocasnice”, programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
Peste 50.000 de români și-au făcut cont în aplicația „Rabla pentru electrocasnice” până la ora 15.00, anunță reprezentanții Ministerului Mediului.
Înscrierile persoanelor fizice au început vineri dimineață, la ora 10.00.
UPDATE: Până la ora 17.00, erau peste 61.000 de conturi create, în platforma electrocasnice.afm.ro, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”, conform datelor publicate de Ministerul Mediului.

Conturile pot fi create până joi, 20 mai, ora 23:59.
Ulterior, în cele 3 etape vor fi selectate echipamentele dorite, astfel: Etapa I – vouchere aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie); Etapa II – vouchere aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 iunie-17 iunie); Etapa III- vouchere aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).
Bugetul alocat Programului în anul 2021 este de 75 milioane lei.

Anul acesta, persoanele fizice pot beneficia de oportunitatea de a se înscrie și de a obține unul sau mai multe vouchere.
Românii au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică. „Contul de utilizator” este un element de noutate al acestei ediții a programului și permite atât selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora.
Pentru eficientizarea procesului de selecție a voucherelor, ediția de anul acesta se va desfășura etapizat.
Anul acesta, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:
- 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
- 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
- 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
- 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E;
- 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.
sursă: Mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News