Connect with us
Publicitate

Economie

”Rabla Plus” 2023: o nouă sesiune a programului începe joi, 23 noiembrie. Condiții, valoarea ecotichetelor, perioadă de înscrieri

Publicat

Programul ”Rabla Plus” 2023: De joi, 23 noiembrie, ora 10.00, începe o nouă sesiunea a programului. Persoanele fizice se pot înscrie la producătorii/dealerii validați.

„Începând cu ziua de joi, prin Administraţia Fondului de Mediu, vom deschide o nouă sesiune pentru „Rabla Plus”. Este vorba de autoturismele electrice şi plug-in hybrid.

Această nouă sesiune se va adresa persoanelor fizice, pentru că avem nişte sume de bani rămase ca urmare a derulării acestui program.

Nu sunt bani foarte mulţi, sunt 72,6 milioane de lei, deci vom putea finanţa aproximativ 1.500 de autoturisme electrice.

Însă ştiu că e un program extrem de apreciat de către români, care vor beneficia de unul dintre cele mai mari vouchere din Uniunea Europeană, de aproximativ 10.000 de euro.

Aş mai adăuga faptul că, începând din anul 2016, când a început Programul „Rabla Plus”, până astăzi, am pus pe străzile României peste 36.000 de autoturisme 100% electrice”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Programul ”Rabla Plus” 2023 – durata sesiunii

Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, noua sesiune, dedicată solicitanților persoane fizice, se desfășoară în perioada 23 noiembrie 2023, ora 10.00 – 8 decembrie 2023, ora 23.59.

De joi, 23 noiembrie, ora 10.00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor/dealerilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere.

”Am hotărât să dechidem o nouă sesiune de finanțare, în urma solicitărilor foarte mari din partea persoanelor fizice. De asemenea, am identificat sume neutilizate din sesiunea anterioară și le-am pus la dispoziție în această sesiune”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Programul ”Rabla Plus” 2023 –  buget, valoare ecotichet

Bugetul alocat programului este de 72.655.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat.

Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării este de:

– pentru un autovehicul uzat

  • 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hydrogen
  • 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP

– pentru două autovehicule uzate

  • 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen
  • 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou

Pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.

Ecotichet pentru motociclete electrice

Ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei,.

Se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

foto: Administrația Fondului pentru Mediu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate