Connect with us
Advertisement

Economie

Rabla Plus 2024: o nouă sesiune de înscriere începe luni, 19 august. Valoarea ecotichetului și sume alocate

Publicat

Rabla Plus 2024: Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că de luni, 19 august 2024, ora 10.00, organizează o nouă sesiune de înscriere la Rabla Plus. Aceasta va fi deschisă pentru persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice.

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul programului.

Persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare, în limita sumelor alocate, potrivit ANM.

Rabla Plus 2024. Sume alocate

Sumele alocate pentru cea de-a III-a etapă de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus sunt următoarele:

Etapa a III-a: 19 august – 25 noiembrie 2024

  • persoane fizice – 100.000.000 lei

Etapa a III-a: 19 august – 19 septembrie 2024

  • persoane juridice – 100.000.000 lei
  • UAT-uri și instituții publice – 100.000.000 lei.

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul programului și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.

Rabla Plus 2024. Valoarea ecotichetului

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou. În schimb, trebuie să predea spre casare cel puţin un autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

  • 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement