Connect with us
Advertisement

Actualitate

Rabla PLUS: Ce mașini electrice pot fi cumpărate prin program cu bonusul de 10.000 de euro oferit de stat

masini electrice

Publicat

Românii care vor să își schimbe mașina cu una electrică pot primi de la stat o subvenție de până la 45.000 de lei (aproximativ 10.000 de euro), prin programul guvernamental Rabla Plus, demarat începând de luni, 26 martie.

Programul Rabla plus pentru perioada 2017-2019 este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 660/2017 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019. Asta înseamnă că regulile stabilite anul trecut sunt valabile și anul acesta, scrie Avocat.net.

Astfel, cei care vor să își achiziționeze un automobil electric pot primi două tipuri de ecotichete: unul de 45.000 de lei, pentru cumpărarea unei mașini pur electrice sau unul de 20.000 de lei, dacă vor să își ia un automobil hibrid, cu sursă de alimentare externă, care să genereze o cantitate de emisii de dioxid de carbon mai mică de 50 g/km.

Doritorii trebuie să îndeplinească doar două condiții pentru a fi eligibili în programul Rabla Plus: să aibă domiciliul în România și să nu aibă nicio datorie la autoritățile locale. În plus, ei nu vor avea voie să folosească mai mult de un ecotichet pe an.

Cât costă o mașină electrică?

Potrivit Capital.ro, pe piața din România sunt disponibile doar 10 modele de mașini electrice, cu prețuri cuprinse începând de la 25.000 de euro, ceea ce înseamnă că cel mai mic cost cu care un șofer și-ar putea lua un automobil electric, beneficiind de subvenția de la stat, este de aproximativ 15.000 de euro.

De exemplu, un Volkswagen e-Up! electric costă 25.828 euro, în timp ce un Mitsubishi i-MiEV pornește de la 31.200 de euro. O Kia Soul EV are un preț de catalog de 33.665 euro, apropiat de prețul unui Renault Zoe (31.000 euro).

Cel mai scump model 100% electric existent pe piaţa autohtonă este Mercedes-Benz Clasa B. Sau, mai exact, B 250 e, care dispune de un motor electric de 179 cai putere, dar are și un preț pe măsură, de aproape 40.000 de euro. Un BMW i3 cu autonomie de 312 km pornește de la 37.485 euro.

Pentru fanii automobilelor Tesla, există și o veste proastă. Pentru că nu există deocamdată o reprezentanță a companiei în România, aceste mașini electrice nu pot beneficia de subvențiile oferite de stat la achiziționare.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement