Radare la început de săptămână în Alba. Drumurile și străzile unde polițiștii vor monitoriza traficul rutier
Polițiștii rutieri din Alba vor acționa la începutul săptămânii pe mai multe drumuri naționale și artere intens circulate din județ, pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care depășesc limita legală de viteză.
Aparatele radar vor fi amplasate atât pe principalele drumuri naționale care traversează județul, cât și în municipiile Alba Iulia și Sebeș, precum și în orașele Cugir și Ocna Mureș.
Radare pe drumurile naționale din județul Alba
- DN 1: Alba Iulia – Sântimbru – Oiejdea – Galda de Jos – Teiuș – Aiud – Inoc – limita cu județul Cluj;
- DN 1: Sebeș – Cut – Cunța – limita cu județul Sibiu;
- DN 7: Săliștea – Șibot – limita cu județul Hunedoara;
- DN 67C: Sebeș – Petrești – Săsciori;
- DN 74: Ighiu – Zlatna – Feneș – Abrud – Bucium Cerbu;
- DN 75: Câmpeni – Gârda – Arieșeni;
- DN 75: Baia de Arieș – Lupșa.
Unde vor fi radare în Alba Iulia
În municipiul Alba Iulia, echipajele de poliție vor monitoriza traficul pe:
- Bulevardul Încoronării;
- Bulevardul Ferdinand I;
- strada Clujului;
- strada Regiment V Vânători;
- strada Calea Moților.
Radare în Sebeș, Cugir și zona Ocna Mureș
În municipiul Sebeș, radarele vor fi amplasate pe:
- strada Lucian Blaga;
- strada Traian.
În Cugir, controalele sunt anunțate pe strada Victoriei. De asemenea, polițiștii vor acționa pe traseul Ocna Mureș – Războieni – Noșlac.
Șoferilor li se recomandă să respecte limitele legale de viteză, să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte vehicule.
Polițiștii reamintesc că viteza excesivă sau neadaptată continuă să fie una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)