Connect with us
Advertisement

Eveniment

Raed Arafat, despre posibilitatea unui nou lockdown: „Dacă am respecta măsurile pe care le avem, am putea controla situația”

Publicat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că nu crede că va fi impus un nou lockdown, pentru că măsurile existente sunt suficiente pentru a controla situația epidemiologică atâta timp cât sunt respectate.

„Poate ne oprim, când apar anumite măsuri, să căutăm cum putem să le eludăm”, afirmă Arafat, dând exemplu cluburilor în care nu se respectă nicio măsură, iar sumele pentru amenzi se fac „într-o oră”.

„La acest moment, eu consider că, dacă am respecta măsurile pe care le avem şi dacă fiecare dintre noi ar respecta măsurile complet, am putea să controlăm situaţia. Din păcate, am văzut imagini chiar în weeend-ul trecut, la anumite cluburi care ţineau festivităţi cu dansuri, la 2 dimineaţa, care nu respectă absolut nicio regulă. Asta este iresponsabilitatea la momentul ăsta din partea unora şi din cauza cărora am ajuns în această fază”, a declarat Raed Arafat, miercuri seara, întrebat dacă s-ar impune un nou lockdown la nivel național.

„Pentru unii amenzile care se dau sunt o mică atenţionare, pentru că ei fac suma foarte rapid, în prima oră dintr-o noapte de acest gen. Poate ne oprim, când apar anumite măsuri, să căutăm cum putem să le eludăm şi căutăm să le respectăm, măcar câteva luni să trecem de situaţia asta în care suntem”, a mai precizat şeful DSU.

Când ar putea trece valul 4

Raed Arafat estimează că actualul val al pandemiei de Covid-19 ar putea trece în decembrie-ianuarie.

Șeful DSU a anunțat că a fost emis un ordin care amână până în luna ianuarie partea practică a examenului de specialitate pentru aproape 120 de rezidenți de terapie intensivă, astfel încât aceștia să poată fi detașați acolo unde este nevoie.

„Ei urmează să susțină proba practică spre sfârșitul anului, către luna decembrie-ianuarie, când sperăm că trecem de acest val”, a menționat Raed Arafat.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Lutz Hesse

    joi, 07.10.2021 at 09:40

    Povestitor Arafat….anul trecut a cerut la 100 de infectati „stare de urgenta ” acuma la 15000 pe zi….totul este sub control:::)))ce blabla….cred domnul Arafat a pierdut control…o vizator..

  2. alibaba

    joi, 07.10.2021 at 11:27

    De ce nu merge el printre camile si acolo sa dea ordine, ca noi ne am saturat de balivernele lui!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement