Connect with us
Advertisement

Eveniment

Raed Arafat: Nunți, botezuri, mese festive, INTERZISE pe plan național până când vor scădea cazurile de COVID-19

Publicat

Raed Arafat a declarat marți seara ca în urma ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a luat decizia ca evenimentele private (nunți, botezuri) să fie interzise pe plan național. 

”Evenimentele private cum ar fi nunți, botezuri, aniversări, mese festive în spațiile deschise precum și în spațiile închise sunt interzise pe plan național, până în următoarea perioadă, până vom observa o scădere a cazurilor de infectări”, a declarat Raed Arafat marți seara.

Declarații Raed Arafat:

  • Unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii este obligatorie în zonele aglomerate. Când incidența depășește 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile deschise.
  • În privința teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor, când incidența este sub 1,5 la mie vor funcționa la capacitate de 50%, iar între 1,5 la mie și 3 la mie, vor funcționa la 30% și până la ora 23:00. Peste 3 la mie activitatea va fi sistată.
  • Evenimentele private sunt interzise pe plan național până vom vedea o scădere a cazurilor.
  • La campania electorală se reduce numărul participanților la 20 de persoane în interior și 50 de persoane în exterior.

Starea de Alertă a fost prelungită (Document)

R O M Â N I A
GUVERNUL ROMÂNIEI
COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
HOTĂRÂRE nr. 49 din 13.10.2020

privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 11.10.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează opresiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ –teritoriale și a sistemului sanitar,

în contextul necesității de creare a condițiilor socio –economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică,

precum și ale prevederilor H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic,art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art.71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE

Art.1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.10.2020.

Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 15.10.2020, în contextul epidemiologicactual, sunt prevăzute în anexa 1.

Art. 3 Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 15.10.2020, prevăzută în anexa 2.

Art. 4 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgențănr. 36/21.07.2020 se completează la art. 3, alin. (1),cu două noi litere astfel:

”y) persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.”;

”z)angajații/reprezentanții operatorilor economici din România care efectuează deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor contracte/acorduri comerciale, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, precum și un document justificativ de participare la negociere sau contractul/acordul comercial semnat”.

Art. 5 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 se completează la art. 3, cu un aliniat nou după aliniatul (3), astfel:

”(4) TesteleSARS-CoV-2 solicitate potrivit prevederilor alin. (1)și (2)trebuie efectuate la laboratoare autorizate, iar rezultatele este necesar să conțină inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care au fost efectuate testele”.

Art. 6 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020se modifică la art. 5 alin 1 și va avea următorul cuprins:„(1)Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică -în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, efectuare testului prevăzut la art. 3 alin (3)ș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 și art. 4, pe baza documentelor justificative.”

Art.7 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Art. 8 Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement