Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Raluca Turcan: Șomajul tehnic se prelungește. Guvernul va sprijini plata unei părți din salariu, odată cu revenirea la muncă

Publicat

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că şomajul tehnic se prelungeşte până la 1 iunie 2020. De asemenea, plata salariilor pentru angajaţii întorşi la muncă va fi sprijinită de Guvern.

Potrivit vicepremierului, a fost prelungită acordarea unor drepturi de asistență socială până la 31 mai și acordarea zilelor libere pentru părinți, până pe 12 iunie 2020. 

„Astăzi Guvernul a adoptat o OUG pentru prelungirea unor măsuri de sprijin pentru oameni și companii, după perioada stării de urgență. Aceste măsuri se vor aplica pentru o perioadă limitată de timp și doar în unele domenii pentru care se vor menține restricții acestea vor merge în paralel cu măsurile active de relansare a economiei și de sprijin țintit către categoriile vulnerabile. 

Pentru protecție socială, Guvernul a decis astăzi prelungirea șomajului tehnic până data la 1 iunie 2020, cu posibilitatea menținerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricționate, în funcția situației epidemiologice. Vorbim despre angajați cu contracte individuale de muncă, dar și despre profesii liberale, PFA și alte categorii de profesioniști.

Intenția noastră este să acordăm această formă de sprijin și în paralel, începând cu data de 1 iunie, să venim cu măsuri active, măsuri active care pe partea de angajați să includă inclusiv suportarea unei părți din salariu pentru cei care întorc din șomaj tehnic sau care intră pe piața muncii. 

De asemenea, va mai fi prelungită măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți, pe perioada suspendării cursurilor anului școlar, adică până pe 12 iunie 2020.

Companiile și instituțiile publice cu un număr mai mare de 50 de angajați vor avea obligația de a stabili programe individualizate de muncă astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră de la începerea și terminarea programului, pe o perioadă de 3 ore. În felul acesta, în locurile unde există aglomerări foarte mari, încercăm să creem o departajare a fluxurilor de oameni, tocmai pentru a proteja sănătatea acestora.

Am prelungit până la 31 mai 2020 acordarea unor drepturi de asistență socială pentru cei care se află în plată în momentul acesta. Vorbim despre concedii și indemnizații pentru creșterea copilului, pentru îngrijirea copilului cu handicap sau pentru acomodarea în cazul încredințării copilului spre adopție”, a declarat Raluca Turcanu, la finalul ședinței de Guvern de joi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax