Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: Oseminte carbonizate și cenușă, găsite într-o pădure lângă Caracal. Dincă susține că acolo ar fi aruncat cadavrul Luizei

Publicat


Anchetatorii au găsit oseminte într-o pădure din apropiere de Caracal. Gheorghe Dincă susține că acolo ar fi aruncat cadavrul Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie și despre care se presupune că ar fi a doua victimă a lui Dincă. Polițiștii de la Omoruri și procurorii fac acum căutări în zonă, potrivit informațiilor Digi24.

UPDATE 1: În pădurea de lângă Caracal, au fost găsite oseminte carbonizate și cenușă, potrivit surselor digi24.ro. Dincă susține că aceste oseminte aparțin Luizei.

UPDATE: Locația în care anchetatorii au făcut noi căutări, Gheorghe Dincă a fost adus sub escortă, a intrat în pădure, a vorbit cu anchetatorii, apoi, cu puțin timp înainte de ora 17.00, a fost condus de poliție spre locuința sa. Proveniența rămășițelor va fi stabilită prin expertiză. Tot luni după-amiaza, autoritățile au căutat mai bine de 4 ore, inclusiv cu detectorul de metale, telefonul Luizei despre care Dincă precizase că l-a aruncat în zona respectivă. Telefonul nu a fost găsit.

Avocatul familiei Luizei: ”Omul ăsta (n.r. – Dincă) spune și anumite adevăruri, dar și minte foarte mult. Este învățat cum să mintă. De data aceasta a fost adevărat. Nu ştim cine este victima, dar există date că există o victimă”.

Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, tânăra de 15 ani dispărută săptămâna trecută. Dacă în cazul Alexandrei sunt probe ADN care dovedesc prezența fetei în casa principalului suspect, în cazul Luizei, anchetatorii nu au avut până acum decât mărturia lui Dincă.

Principalul suspect în cazul Caracal i-a dus pe anchetatori și pe piste false. El a mai declarat că ar fi aruncat corpul fetei ba în Olt, ba în Dunăre, ba într-un lac din apropiere de Caracal, dar că nu își amintește exact unde. 

Dincă începe acum să le spună mai multe anchetatorilor. El a declarat, potrivit informațiilor Digi24, că a ucis-o pe Luiza și a încercat să scape de cadavru aruncând rămășițele undeva în zona pădurii de lângă Caracal.

Rămășițele urmează să fie expertizate, pentru a se determina cu certitudine dacă au sau nu legătură cu cazul Caracal.

sursa: digi24.ro


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Numărul deceselor asociate cu utilizarea țigărilor electronice, în creștere. Atenționările specialiștilor

Publicat

S-au înmulțit decesele în urma unei afecţiuni pulmonare asociate cu utilizarea ţigărilor electronice (practică denumită „vaping”).  Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite a anunțat că s-a ajuns la 42 de victime. Agenţia americană din domeniul sănătăţii, care a colectat date referitoare la această afecţiune pulmonară în 49 din cele 50 de state […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

REZIDENȚIAT 2019: LISTA posturilor din ALBA, pe specialități, scoase la concurs. Înscrierile continuă până MARȚI

Publicat

medic rezident

Ministerul Sănătăţii organizează în 8 decembrie concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Concursul se desfăşoară în centrele universitare: Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Sunt 4.350 de locuri scoase la concurs, număr mai mic faţă de cel de anul trecut. […]

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Regulamentul de funcționare al Pieței volante din Alba Iulia, în consultare publică. Ce obligații au micii producători

Publicat

Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică regulamentul de funcționare a Pieței volante Transilvania, deschisă în fiecare vineri, în parcarea fostei policlinici a spitalului, pe Bulevardul Transilvaniei. Piața pune la dispoziție 45 de locuri pentru producătorii agricoli din Alba Iulia și localitățile învecinate din județ care doresc să-și vândă produsele. De la piața volantă […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA: Temperaturi maxime de 17 grade Celsius și câteva ploi. Prognoza meteo pe zile, 18-24 noiembrie

Publicat

soare

Vremea va fi în continuare caldă pentru această perioadă, săptămâna viitoare. Se anunță temperaturi maxime de 17 grade Celsius, cu soare și nori, dar și câteva ploi. La munte, maximele vor fi de 8 grade la Oașa și 12 grade la Arieșeni. Va fi mai frig spre sfârșitul săptămânii, când pe timp de noapte vor […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate