Raport: 20% dintre copiii din mediul rural consideră că violența este o prezență semnificativă în școli
Violența este o prezență semnificativă în școli, consideră 20% dintre copiii intervievați de Fundația World Vision România, potrivit raportului "Bunăstarea copilului din mediul rural".
Datele organizaţiei mai arată că 80% dintre tinerii din mediul rural vor să meargă la facultate, dar unul din trei se teme că nu are bani. Din această cauză, 70% dintre tineri plănuiesc să lucreze în timp ce vor fi studenţi.
World Vision România a desfăşurat mai multe activităţi de educaţie non-formală pentru 50 de fete de liceu din 11 comunităţi dezavantajate din judeţul Ialomiţa.
Printre acestea se află:
- cinci sesiuni de informare privind combaterea şi prevenirea violenţei;
- două sesiuni de informare cu tematica "nutriţie şi sănătate";
- două sesiuni despre ce înseamnă un comportament nonviolent şi etic;
- o sesiune antreprenoriat şi una despre educaţie financiară susţinută de reprezentanţi ai unei bănci;
- patru sesiuni de dezvoltare personală şi consiliere vocaţională; o vizită la o fabrică.
Toate elevele au beneficiat de sprijin financiar pentru acoperirea unor nevoi punctuale, în timp ce 85% şi-au dezvoltat competenţele comunicare şi relaţionare.
Totodată, peste 30% dintre bursiere au beneficiat de meditaţii pentru examenul de bacalaureat şi sesiuni de consiliere vocaţională.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)