Connect with us
Advertisement

Actualitate

RAPORT Agenția Europeană de Mediu: România, pe locul doi în topul celor mai poluate țări europene, raportat la cât produce

Publicat

panou poluare sebes 14 15 februarie România ocupă locul doi în clasamentul țărilor europene care poluează cel mai mult raportat la cât produce, după Bulgaria și urmată de Estonia și Polonia, reiese dintr-un raport de specialitate întocmit de Agenția Europeană de Mediu (AEM), dat recent publicității.

Conform documentului, 50% din impactul dăunător al poluării aerului reprezintă 1% din producătorii industriali din Europa, în acest caz pagubele ajungând la 165 miliarde de euro, anual. Cea mai păguboasă industrie este cea energetică, acesta fiind responsabilă de 67% din totalul daunelor provocate.

Pe de altă parte, cei mai mari poluatori ai Europei, din punct de vedere al pagubelor produse, sunt Germania, Polonia, Marea Britanie, Franța și Italia. Dacă pagubele sunt raportate la cât produc țările, în topul celor mai dăunătoare state se află: Bulgaria, România, Estonia și Polonia.

Statisticile Uniunii Europene arată că aproximativ 430.000 de decese premature au fost atribuite particulelor fine în suspensie (PM10 — n. r.). De asemenea, expunerea la zgomotul ambiental s-a estimat că provoacă moartea a 10.000 de persoane din cauza bolilor de inimă și atacurilor cerebrale în fiecare an.

Potrivit raportului AEM, Europa nu este în grafic în ceea ce privește stoparea pierderii biodiversității, întrucât dispar în continuare o serie de habitate pentru animale și plante. O proporție mare a speciilor protejate (60%) și a tipurilor (77%) sunt considerate a fi într-o stare nefavorabilă de conservare.

În cazul României, deși există peste 900 de arii naționale protejate și mai mult de 500 de situri Natura 2000, un sfert dintre speciile de animale (25%) sunt considerate amenințate, restul fiind supuse unei presiuni crescânde din cauza unor habitate corespunzătoare în afara ariilor protejate.

La capitolul emisiilor cu gaz de efect de seră, datele arată că, în România, cele de dioxid de sulf au scăzut cu 48,8% între anii 2005 și 2011. Cu toate acestea, țara noastră este, în continuare, afectată de schimbările climatice, media anuală a temperaturilor crescând cu 0,5 grade Celsius, în perioada 1988-2010.

Raportul ”Mediul european — stare și perspective”, lansat săptămâna trecută de către AEM, arată, totodată, că europenii au ape mai curate, generează mai puține deșeuri la gropile de gunoi, reciclează mai mult, iar politicile de mediu puse în practică generează locuri de muncă și creștere economică.

”Raportul arată în mod clar că politicile de mediu ale UE produc rezultate pozitive. Politicile de mediu generează și locuri de muncă. Creșterea spectaculoasă a economiei ecologice, chiar și în cei mai dificili ani ai recesiunii, este de bun augur pentru competitivitatea Europei. Trebuie să rămânem mereu vigilenți pentru a garanta că o politică de mediu bună, pusă corect în aplicare, implică rezultate excelente atât pe uscat, cât și pe mare. Investițiile inovatoare menite să garanteze prosperitatea și calitatea vieții reprezintă o prioritate, iar investițiile pe termen lung pe care le facem astăzi pot garanta că în 2050 vom trăi bine, în limitele resurselor de care dispune planeta”, afirmă Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit.

Raportul AEM a fost elaborat în cadrul unei inițiative comune în care a colaborat strâns cu Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (Eionet), precum și cu serviciile Comisiei Europene.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement