Connect with us
Publicitate

Actualitate

Raport al Poliţiei Locale Alba Iulia: Amenzi de peste 75.000 de lei şi 253 de persoane sancţionate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială

Publicat

Poliţiştii locali din Alba Iulia au aplicat 1420 sancţiuni contravenţionale în valoare de 75.840 lei, de la începutul anului, în cadrul acţiunilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe domeniul public din oraş. Un număr de 253 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială.

Aceştia transmit că au acţionat în special în zona parcurilor de joacă, şcolilor, teraselor sezoniere, dar şi pentru protejarea automatelor de bilete, indicatoarelor rutiere, grupurilor statuare din zona istorică, mobilierului urban, arborilor ornamentali. De asemenea, poliţiştii locali au avut în vedere identificarea şi sancţionarea persoanelor care: practică comerţ ambulant în locuri neautorizate; aplică afişe publicitare în mod ilegal în alte locuri decât cele special amenajate; apelează în mod repetat la mila publicului; opresc, staţionează sau parchează neregulamentar; depozitează necorespunzător reziduurile vegetale sau industriale; alte fapte de natură contravenţională.

Pe linie de gospodărire a municipiului au fost sancţionate: nouă persoane privind publicitatea; şapte persoane privind salubrizarea municipiului; nouă persoane privind conservarea şi protecţia mediului; 49 persoane privind comercializarea ambulantă; şase persoane privind aruncarea resturilor de orice fel pe domeniul public.

Pe linie de circulaţie au fost sancţionate: 110 persoane întrucât au ocupat fără drept parcările de reşedinţă; 509 conducători auto întrucât au oprit neregulamentar; 17 conducători auto întrucât au staţionat neregulamentar; 66 conducători auto întrucât nu au respectat semnificaţia indicatorului accesul interzis; cinci conducători auto întrucât au circulat cu autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite, în zone în care accesul acestora este restricţionat; 14 pietoni şi şapte biciclişti.

Pe linie de respectare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice au fost sancţionate 253 de persoane.

Instituția nu a precizat în raport câte dintre sancțiunile respective au fost contestate și anulate  de instanță.

În mai multe zone din Alba Iulia  locuitorii încă aşteaptă să fie luate măsuri în cazul unor localuri sau persoane care deranjează liniştea publică sau distrug bunuri pe străzile din oraş, inclusiv mobilier urban din zona Cetăţii Alba Carolina. Sunt deja de notorietate vandalizarea statuilor din Piața Cetății și Poarta III, indicatorul de turistic de informare aplasat la intersecția străzilor Decebal cu Mihai Viteazul, tulburări frecvente a liniștii publice în zona Spitalului de Boli Infecțioase unde pacienții internați și persoanele care locuiesc în zonă au parte de nopți albe, provocate de party-urile gălăgioase desfăsurate la două localuri vecine, bătăi între găști, sticle și pahare sparte pe stradă sau manelele amplificate la maxim zi de zi din zona căminelor studențești din cartierul Ampoi

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate