Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Activitatea Jandarmeriei Alba pe 2012. Peste 9.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice şi cu 12% mai multe acţiuni de intervenţie „112” faţă de anul trecut

Publicat

Activitatea desfăşurată în 2012 de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba a fost evaluată, vineri, în prezenţa prefectului Flaviu Cozuc. Anul acesta, jandarmii au executat 9.041 misiuni de asigurare, menţinere şi restabilire a ordinii publice în judeţ. Au susţinut 435 acţiuni de intervenţie la solicitări 112 şi 344 intervenţii la alte solicitări telefonice, cu 12% mai multe faţă de anul trecut.

Evenimentul a avut loc la sediul instituţiei, în prezenţa cadrelor inspectoratului, precum şi a invitaţilor din partea altor componente a Sistemului Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică.

Activitatea desfăşurată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba în anul 2012 a avut ca obiectiv prioritar punerea în aplicare a strategiei de realizare a ordinii şi siguranţei publice şi asigurarea protecţiei instituţionale la obiectivele din competenţă. În acest context, misiunile executate de structurile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba s-au desfăşurat sub semnul modificărilor intervenite în domeniul legislaţiei incidente, a atribuţiilor rezultate din legea de organizare şi funcţionare a  Jandarmeriei Române şi a Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice şi au avut ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor, prevenirea criminalităţii stradale şi combaterea infracţionalităţii.

Pe linia asigurării, menţinerii şi restabilirii ordinii publice au fost organizate şi executate 9.041 misiuni, printre care cele de asigurare a ordinii publice desfăşurate pe timpul campaniilor electorale, alegerilor locale şi parlamentare, referendumurilor, manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale, Zilelor municipiului Alba Iulia, „Târgului de Fete” de pe Muntele Găina şi din localitatea Avram Iancu, precum şi pe timpul desfăşurării unor manifestări religioase de mare amploare organizate la Catedrala Reîntregirii Neamului. O categorie aparte a constituit-o asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest neautorizate desfăşurate în luna ianuarie când s-a reuşit evitarea unor incidente între protestatari şi forţele de ordine.

Un alt obiectiv l-a constituit pregătirea structurilor specializate şi asigurarea operativităţii pentru restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate a inspectoratului. Astfel, în municipiile Alba Iulia, Aiud, Blaj şi în oraşul Câmpeni a funcţionat permanent câte o grupă de intervenţie, care a răspuns solicitărilor cetăţenilor şi a acţionat cu fermitate pentru aplanarea unor stări tensionate încă din faza incipientă a acestora. Pe acest segment, pe parcursul primelor 11 luni ale anului 2012 au fost executate un număr de 435 acţiuni de intervenţie la solicitări ,,112” şi 344 intervenţii la alte solicitări telefonice, înregistrându-se o creştere cu 12% a acţiunilor de intervenţie la ambii indicatori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Activităţile de menţinere a ordinii publice s-au desfăşurat sub autoritatea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, caracteristica principală constituind-o executarea de patrulări în zone sau pe itinerare bine delimitate, de către patrulele mixte sau independente. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba a organizat şi executat independent patrule pe traseele montane cu efective din cadrul Posturilor de Jandarmi Montane Arieşeni, Roşia Montană şi Şugag, prin intermediul cărora s-a realizat un climat de ordine şi siguranţă publică şi s-a participat, în situaţii deosebite, la căutarea şi salvarea unor persoane care au solicitat sprijin, (abateri de la traseele montane, accidentări etc.).

Din cele 3.826 misiuni de menţinere a ordinii publice executate în această perioadă, 816 au fost în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente, 1526 misiuni de patrulare independente executate în mediu urban, 1066 misiuni de patrule mixte executate în mediu urban, 44 patrule independente executate în mediu rural, 298 misiuni intercomunale şi 76 acţiuni executate în zona instituţiilor de învăţământ.

Activitatea pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii a avut la bază prevederile actelor normative care reglementează acest domeniu şi s-a desfăşurat cu sprijinul direct al factorilor de decizie din unitate şi sub coordonarea procurorului desemnat, fapt ce a permis promovarea cu celeritate a dosarelor în vederea tragerii la răspundere a autorilor faptelor de natură penală constatate.

Au fost constatate 184 de infracţiuni (dintre care 133 în comun cu efective ale I.P.J. Alba) şi au fost efectuate pe numele autorilor activităţile cerute de legislaţia în vigoare. Pe linia activităţii de constatare a contravenţiilor în cursul primelor au fost aplicate un număr de 1492 sancţiuni contravenţionale, reprezentând o  scădere cu 29 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe linia executării misiunilor de pază şi protecţie instituţională, în acest an, au fost organizate şi executate un număr de 119 transporturi de valori, 515 transporturi corespondenţă clasificată şi 159 transporturi de produse cu caracter special, în beneficiul instituţiilor cu care inspectoratul are încheiate contracte de prestări servicii.

“ Echipa managerială a inspectoratului a desfăşurat permanent activităţi de control, sprijin şi îndrumare, urmărindu-se formarea şi perfecţionarea pregătirii personalului din subordine, astfel încât  activitatea acestora să se desfăşoare la parametrii optimi, iar deficienţele să fie eliminate”, a declarat colonelul Ioan Onac Herţa.

La evaluarea activităţii, din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba a fost prezent şeful instituţiei, comisar şef de poliţie Crişan Laurenţiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Alba a fost reprezentat de colonel dr. Cornel Oprişa, iar de la Serviciul de Informare şi Protecţie Internă Alba a fost prezent prin comisar şef Vasile Petric. Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat la festivitate locotenent colonel Mihai Cristian, şeful Direcţiei Pază şi Protecţie Instituţională.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax