Actualitate
Raport Jandarmeria Alba 2016: Numărul misiunilor executate de instituţie a crescut cu 36%, majoritatea fiind intervenţii după apeluri la 112
Jandarmeria Alba şi-a prezentat activitatea pe care a desfăşurat-o în anul 2016. Misiunile executate de instituţie au crescut cu peste 36 % faţă de anul 2015, cea mai importantă creştere – peste 43% – fiind înregistrată în cazul intervenţiilor pentru soluţionarea apelurilor la 112.
Miercuri, în prezenţa prefectului Judeţului Alba, Mihaela Albu şi a preşedintelui consiliului local al judeţului Alba,Ion Dumitrel, s-a desfăşurat evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “ Avram Iancu ” Alba în anul 2016.
Activitatea a fost condusă de colonelul Marius-Claudiu Giurea, desemnat Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba şi a evidenţiat rezultatele obţinute, greutăţile întâmpinate şi modul de rezolvare a acestora, conturând totodată şi principalele direcţii de acţiune pentru anul 2017.
Evenimentul a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului al judeţului Alba, în prezenţa cadrelor inspectoratului precum şi a invitaţilor din partea altor componente a Sistemului Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică.
Potrivit documentelor de bilanţ, „anul 2016 a reprezentat pentru Jandarmeria Alba o perioadă de perfecţionare determinată de dinamica accentuată a fenomenelor sociale ce au avut loc în zona de responsabilitate, desfăşurarea celor două tururi de alegeri concomitent cu eficientizarea activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor şi creşterii încrederii acestora în acţiunile efectivelor inspectoratului. Totodată, 2016 a însemnat pentru Jandarmeria Alba şi un an al perfecţionării organizatorice, în cursul acestui an instituţia fiind reorganizată şi căpătând o structură mai fiabilă şi care realizează o mai bună acoperire a zonei de responsabilitate.
Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică a reprezentat permanent o prioritate pentru Jandarmeria Alba care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv. Astfel, pe parcursul anului 2016 au fost documentate, organizate şi executate aproximativ 11000 misiuni în domeniul asigurării, menţinerii şi restabilirii ordinii publice, independent sau în cooperare/colaborare cu alte instituţii, cu 36 % mai multe faţă de anul 2015.
Pe linia asigurării ordinii publice, obiectivul principal l-a constituit realizarea climatului de ordine şi siguranţă pe timpul desfăşurării manifestărilor şi adunărilor publice organizate în zona de competenţă precum şi prevenirea escaladării unor stări de tensiune şi transformarea acestora în acte de violenţă cu impact în spaţiul public.
Pe parcursul anului au fost organizate peste 620 misiuni de asigurare a ordinii publice, cu 30% mai multe faţă de anul precedent. Din totalul acestor misiuni, 47 % au fost organizate şi executate la manifestări culturale, 17 % la manifestări sportive, 37% acţiuni de protecţie antiteroristă, 1% la manifestări de protest şi 1% la alte manifestări.
Misiunile de asigurare a ordinii publice care au presupus un efort suplimentar pentru organizarea şi executarea lor au fost: Ziua Naţională a României, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina sau „Târgul de Turism Rural” din localitatea Albac. Menţionăm faptul că la unele misiuni a fost solicitat sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Tg. Mureş.
Prin eforturile de conştientizare depuse şi dialogul purtat permanent cu organizatori şi participanţii, s-a înţeles necesitatea desfăşurării acestor manifestări în cadrul legal existent, fiind depuse în majoritatea cazurilor cereri de avizare la nivelul primăriilor. Eficienţa misiunilor de asigurare a ordinii publice reiese din faptul că toate aceste manifestări s-au desfăşurat în bune condiţii, fără a se înregistra disfuncţionalităţi sau incidente.
Un alt obiectiv important l-a constituit pregătirea structurilor specializate şi asigurarea operativităţii pentru restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate a inspectoratului. Atât la nivelul unităţii cât şi la subunităţile dislocate au funcţionat permanent echipe de intervenţie care au răspuns operativ solicitărilor cetăţenilor, pentru rezolvarea diferitelor probleme pe linia ordinii publice, marea majoritate fiind pentru aplanarea unor scandaluri sau conflicte de mică amploare. Astfel, pe parcursul anului, au fost executate un număr de 1.232 acţiuni de intervenţie la solicitări ,,112”, înregistrându-se o creştere cu 43% faţă de anul precedent. În acest an efectivele inspectoratului nu au intervenit pentru restabilirea ordinii publice de mare amploare.
Pe linia executării misiunilor de asigurare a pazei şi protecţiei instituţionale, misiuni care ocupă o pondere importantă în activitatea instituţiei, s-a avut în vedere cunoaşterea şi aplicarea actelor normative incidente în materie şi gestionarea eficientă şi oportună a problematicii acestui gen de misiuni, având în vedere atât situaţia operativă existentă în zona de responsabilitate, cât şi dinamica adoptării şi intrării în vigoare a unor noi reglementări legale. Nu au fost înregistrate disfuncţionalităţi sau vulnerabilităţi ale dispozitivelor de pază şi protecţie, beneficiarii apreciind unanim profesionalismul efectivelor de jandarmi.
Situaţia infracţiunilor constatate de către jandarmi pe timpul executării misiunilor proprii, a crescut cu 1% faţă de anul 2015, mulţi dintre autorii acestor fapte de natură penală fiind cunoscuţi cu antecedente penale, sens în care procentajul trimiterilor în judecată a fost mai mare cu 2 % faţă de anul precedent. De asemenea, a crescut cu 15% numărul faptelor contravenţionale constatate de echipajele de jandarmerie, fiind aplicate peste 1409 de amenzi sau avertismente.
Printre priorităţile Jandarmeriei Alba în anul 2017 se numără eficientizarea modului de organizare şi executare a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, creşterea eficacităţii misiunilor de menţinere a ordinii publice precum şi a celor de salvare evacuare în mediul montan prin prezenţa activă în spaţiul public şi prin creşterea mobilităţii structurilor, eficientizarea misiunilor desfăşurate in cooperare/colaborare cu alte instituţii şi creşterea operativităţii unităţii în conformitate cu noile acte normative de linie în vederea garantării unui climat de siguranţă pentru toţi locuitorii judeţului Alba.
Invitaţii prezenţi la activitatea de evaluare au evidenţiat colaborarea foarte bună cu Jandarmeria Alba pe parcursul anului precedent şi au remarcat buna pregătire şi disponibilitatea dovedite de jandarmi pe timpul executării misiunilor în comun. În unanimitate au admis că rezultatele notabile obţinute anul trecut şi faptul că instituţia nu s-a confruntat cu evenimente deosebite se datorează profesionalismului personalului. Alături de poliţişti şi de celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, jandarmii au contribuit la situarea judeţului Alba printre primele judeţe la nivel naţional în ceea ce priveşte siguranţa climatului de ordine şi securitate publică”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News