Actualitate
Raportul de activitate al poliției AIUD. Aproape 400 de infracțiuni, 7 accidente de circulație și peste 3.000 de amenzi
Activităţile de evaluare a rezultatelor obţinute de subunitățile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au continuat cu poliția din Aiud unde, în primele 6 luni ale anului 2015, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, au fost înregistrate mai puţine infracțiuni stradale şi au fost sesizate mai puţine infracţiuni contra persoanei.
Din analiza rezultatelor obţinute de poliţiştii din Aiud, în primele 6 luni ale anului 2015, a rezultat că activitatea lor a urmărit realizarea obiectivelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, referitoare la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, reducerea riscului rutier, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Statistic, numărul infracţiunilor sesizate în mediul urban a înregistrat o scădere cu 93, de la 476, în semestrul I 2014, la 383 – în semestrul I 2015, cea mai mare scădere fiind înregistrată la infracțiunile comise împotriva persoanei ( cu 70 de fapte ). Totodată se constată o scădere infracțiunilor stradale dar şi a celor contra patrimoniului ( cu două, respectiv 8 fapte).
În mediul rural, la nivelul secţiei şi a celor 9 posturi de poliţie arondate, au fost sesizate 148 de infracţiuni, 44 dintre acestea fiind constatate de poliţişti din oficiu sau în flagrant delict.
Pentru descurajarea faptelor antisociale, poliţiştii din zona Aiudului au aplicat 3.688 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 649.321 lei.
În primele 6 luni ale anului 2015, poliţiştii rutieri au intervenit pentru soluţionarea unui număr de 7 accidente de circulaţie, soldate cu victime omeneşti (două persoane decedate şi 6 persoane rănite grav).
Pentru combaterea indisciplinei rutiere au fost aplicate 2.759 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute, în vederea suspendării, 189 permise de conducere şi au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.
La analizarea rezultatelor, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost reprezentată de domnul comisar şef de poliţie Rus Mihai, adjunct al şefului inspectoratului, care a apreciat eforturile depuse de poliţiştii din Aiud, precum şi întreaga lor activitate desfăşurată pentru liniştea cetățenilor din Aiud şi din zonele rurale, limitrofe municipiului, având în vederea şi faptul că în primele 6 luni ale anului 2015, nu au fost înregistrate evenimente grave, care să pună în pericol ordinea şi siguranţa publică.
Totodată le-a recomandat să manifeste solicitudine şi să răspundă prompt solicitărilor venite din partea cetăţenilor, să intensifice activităţile de prevenire a faptelor penale, în special a celor comise cu violenţă dar şi acţiunile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.
În ceea ce priveşte circulaţia rutieră, având în vedere creşterea valorilor de trafic, domnul comisar şef Rus Mihai a cerut intensificarea acţiunilor pentru prevenirea accidentelor şi de asigurare a unui trafic fluent şi sigur.
Reamintim faptul că, în perioada 10 – 22 iulie a.c., la subunităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se desfășoară activităţile de evaluare a rezultatelor obţinute în primul semestru al anului 2015.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News