Ratingul suveran al României, reconfirmat la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt
Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, vineri, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodată perspectiva negativă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis Alba24, decizia reconfirmă încadrarea României în categoria recomandată investițiilor și reflectă continuarea eforturilor autorităților de consolidare fiscală.
„Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiază încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autorităților de a continua consolidarea fiscală și de a menține stabilitatea macroeconomică.
Prioritatea noastră rămâne reducerea sustenabilă a deficitului bugetar, continuarea reformelor structurale și valorificarea investițiilor finanțate din fonduri europene, pentru a consolida încrederea investitorilor și a susține creșterea economică pe termen mediu”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, citat de document.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (1)